Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FLASH TRANSILVAN

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 octombrie 2006 · · · · ·

Astfel, printre cei scutiti de la plata accizei pe alcool s-ar numara si producatorii traditionali de bauturi alcoolice din fructe. Bodu a mai spus ca a inaintat proiectul catre Ministerul de Finante. (Claudia Sitaru)

Deces in familia democrata

BISTRITA-NASAUD. Profesorul Mihai Cazacu, fost sef al Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud si unul dintre liderii organizatiei judetene a PD, a decedat sambata.

Potrivit unor martori oculari, Cazacu s-a inecat in piscina unei cabane de pe Valea Mariilor, in zona muntoasa a judetului, in timp ce era intr-o excursie cu un grup de elevi ai Colegiului "Liviu Rebreanu".

Mihai Cazacu avea o vechime de peste zece ani in PD, partid in cadrul caruia a indeplinit o serie de functii la nivel local si judetean. Pentru un an a fost inspector scolar general, functie din care a demisionat in urma cu doua luni. (Alin Cordos)

Festival pentru cartofi

CLUJ. Posesorul celui mai mare cartof, gospodarul care a carat cel mai repede sase saci de cartofi si cel mai bun cultivator au fost premiati ieri, in cadrul primei editii a "Festivalului Cartofului", desfasurat in comuna Rasca.

Manifestarea, organizata sambata si duminica de consiliul judetean si autoritatile locale, a cuprins o expozitie agricola, concursuri, un spectacol folcloric, hora satului si chiar un bal al cartofului. La concursurile primei editii au participat 30 de localnici, iar intre spectatori s-au numarat mai multi politicieni clujeni. (Mihai Soica)

Alegeri la Bucerdea Granoasa

ALBA. Locuitorii din Bucerdea Granoasa au participat ieri la alegerile locale pentru desemnarea primarului si a celor noua consilieri locali, comuna fiind reinfiintata recent, la 48 de ani dupa desfiintare.

Electorii au avut de ales intre sase candidati (pentru primar) si sapte partide (pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Radu Mazăre, refuzat de instanță! Judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată

Wall-Street.ro acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa ş

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°