Vladimir Tismăneanu: „Tinerii intelectuali români formaţi după 1989 au avut şansa unei istorii, în fond, privilegiate”.
În pofida greutăţilor adeseori exasperante din perioada tranziţiei, ei au crescut protejaţi de trauma totalitară şi departe de ecoul teribil al celor două războaie mondiale.
Au cunoscut din cărţi şi din povestiri frământările, chinurile, polemicile şi chiar abdicările premergătorilor. În ultimele două decenii, au putut călători liber, dezinhibaţi şi neurmăriţi de structurile Securităţii.
Şi-au asumat o metodologie de lucru profesionistă, iar mulţi dintre ei au intrat în circuitul academic internaţional. Revoluţia din decembrie 1989 şi manifestaţiile din Piaţa Universităţii (aprilie 1990) i-au surprins la vârsta copilăriei sau în anii adolescenţei, fapt care le-a trezit conştiinţa civică şi spiritul comunitar.
Cinismului moştenit din lumea comunizată ei i-au contrapus împlinirea idealului unor Soljeniţân şi Havel: viaţa trăită în adevăr. Imună la amnezie, această nouă generaţie s-a bucurat de darul libertăţii. Aşadar, nu trebuie să ne surprindă când descoperim că reprezentaţi ai acestei generaţii au cerut şi au susţinut condamnarea comunismului drept „regim ilegitim şi criminal”.
Ei sunt acum angajaţi în dezbaterea despre trecutul Securităţii şi moştenirea ideologică a naţional-stalinismului dinastic. Privind înainte, avem motive de optimism şi temeiuri pentru speranţă.
Ca şi alţi profesori din SUA, am avut norocul să cunosc câţiva reprezentanţi remarcabili ai noului val de cărturari, cercetători şi/sau intelectuali publici.
„Mezin” printre aceştia este Mihail Neamţu. Istoric al ideilor, filosof al religiei şi al politicului, el s-a remarcat deja în dezbaterea noastră prin construcţia unor „punţi între lumi care, de regulă, se ignoră”. Prolific, tenace şi cura