Interviu cu profesorul şi criticul literar Ion Dodu Bălan. Un răsfaţat al vremurilor de dinainte de 89. Un proscris al celor de după. Da, l-a cântat pe Ceauşescu. Nu neagă lucrul acesta. Şi nici nu regretă. Spune că tot ce-a făcut, a făcut din convingere. I se spunea „monstru ideologic” la Europa Liberă.
Autografele de pe miile de cărţi pe care le are în casă par să-l prezinte însă în cu totul alte culori. M-am gândit mult până să-i solicit un interviu. Întâi, la înjurăturile ce vor veni. După care, la faptul că într-o cultură atât de bântuită de dihonie ca a noastră, autorul, el însuşi un fel de proscris, nu va face decât să-şi consolideze acest statut. A rămas la urmă de tot laşitatea. La ea m-am gândit cel mai mult. Ion Dodu Bălan?! Fiindcă despre el este vorba. Cu el ţi-ai găsit să stai de vorbă? Şi de ce? Ca să dovedeşti că eşti mai puţin laş decât alţii? Şi d-asta! Dar, în primul rând, pentru că Ion Dodu Bălan a existat şi există. Nu mi-am propus, provocându-l la discuţia care urmează, nici să-l reabilitez, nici să-l judec, ci doar să aflu. Aşa că...
-Domnule profesor, chiar v-aţi născut în căruţă?
-Exact. Tot aşa s-a născut şi Vasile Alecsandri, numai că într-o trăsură.
- Este adevărat c-aţi fost dat afară din UTM în facultate?
-Da!
-Dumneavoastră?
-Eu!
-Pentru ce?
-Pentru că tata fusese declarat chiabur?
-Şi era?
-Da, era. Dar chiabur cu nădragii rupţi în cur, aşa cum spunea chiar el. A mai existat însă şi un alt motiv al excluderii mele.
-Care?
-Faptul că vorbeam de poeţii interzişi, Arghezi, Blaga, Goga.
-Presupun totuşi c-aţi fost reprimit. Cum s-a întâmplat?
-A scris Iorgu Iordan o cerere în locul meu. Dar am stat cu frică până la terminarea facultăţii.
-Facultate în care aţi rămas asistent, oprit de Tudor Vianu. Cum de v-a ales marele profesor tocmai pe dumnea