Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOCEA BANATULUI Când speranţa moare prima

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Cine îşi mai aminteşte de Ion Diaconescu? În afară de membrii răzleţi ai PNŢCD-ului, prea puţină lume mai ţine minte figura „ultimului patriarh" al ţărăniştilor. Acest bărbat care parcă nu a fost niciodată tânăr ieşise din modă pentru publicul din România. În iureşul circului politic de astăzi, pariarhii nu au ce căuta în carusel şi nu ajung niciodată în prime-time. Atunci când mor însă, e altă poveste.

Odată cu decesul lui Ion Diaconescu a fost scos de la naftalină subiectul „ţărăniştii" şi, bineînţeles, moştenirea unui partid curat, în ochii multor români. Curat a rămas însă doar blazonul, doar amintirea unor oameni care, după revoluţia şi apoi lovitura de stat din 89-90, vorbeau o limbă diferită de cea a „feseneilor". Cuvintele „libertate" sau „democraţie" spuse de Corneliu Coposu sunau armonios, sunau a adevăr, spre deosebire de falsarea evidentă a lui Iiliescu şi a colegilor săi de clică. Îmi amintesc şi acum cât de mândră treceam, în drum spre universitate, pe lângă zidurile vechi pe care, cu roşu şi litere mari cât caietele noastre cu spirale, scria „JOS FSN". Coposu şi cei din jurul său reprezentau speranţa României pentru o zi de mâine însorită.

Ce s-a întâmplat însă după 20 de ani? După o încercare eşuată de guvernare şi după câţiva ani în care ţărăniştii au avut grijă să se împartă în tabere, urmaşii lui Coposu sunt astăzi personajele unui film trist, incolor, incert. Scindaţi, certaţi şi uitaţi, ţărăniştii nu au reuşit să se ridice la nivelul speranţei din anii '90.

Liderii au fost demitizaţi pentru că slăbiciunile umane au frânt coloana vertebrală. Ţărăniştii sunt astăzi depăşiţi de piaţa politică, prea dinamică pentru ritmul lor greoi, cu hiene îmbrăcate la costum prea şmechere pentru intelectualii modeşti.

Prima reacţie a ţărăniştilor timişoreni, în frunte cu primarul Gheorghe Ciuhandu, la moartea lui Ion Diaconescu a fost exprim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 59 minute
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 31 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 2 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 4 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum o ora
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 2 ore
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°