Costurile de producţie au crescut atât de mult, încât preţurile finale la pâine, lapte, carne sau zahăr nu mai pot fi ţinute în frâu. Atât sindicatele, cât şi patronatele din industria Costurile de producţie au crescut atât de mult, încât preţurile finale la pâine, lapte, carne sau zahăr nu mai pot fi ţinute în frâu.
Atât sindicatele, cât şi patronatele din industria alimentară au revenit, ieri, cu un avertisment mai vechi: se vor scumpi alimentele de bază! De data aceasta, până la afişarea noilor preţuri (semnificativ mai mari), nu ar mai fi rămas decât câteva zile, pentru că producătorii sunt nevoiţi să transfere către consumatori scumpirile din ultima perioadă.
Gazele sunt mai scumpe cu 3,5%, materiile prime - cu 20%, costurile cu manopera au crescut cu 16%, iar leul s-a devalorizat cu 9%. Acestea ar fi principalele argumente pentru care, potrivit producătorilor, preţurile finale ale alimentelor de bază - carne, lapte, zahăr, ulei, pâine etc. - vor creşte imparabil în următoarele zile.
Preţul pâinii ar putea să se dubleze
"Sunt date reale, cheltuielile producătorilor au crescut simţitor, dar la tejghea încă nu s-au văzut aceste scumpiri. Acum, a devenit iminent transferul scumpirilor, de la producător la consumatorul final", ne-a declarat preşedintele Patronatului Romalimenta, Sorin Minea.
El a evitat, însă, o prognoză în procente pentru viitoarele creşteri de preţuri, considerând că fiecare producător în parte va aplica scumpiri după propriile calcule şi modele. Cea mai mare creştere a preţurilor s-ar putea înregistra în cazul pâinii, pentru că grâul este practic de două ori mai scump, factor la care se adaugă influenţele de cost enumerate mai sus.
"Scumpirea nu va fi bruscă şi imediată, dar după toate calculele preţul din această toamnă ar trebui să fie dublu faţă de cel din vară. Majorări de preţ apl