Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: PORTRET/ Octavian Pîrîu pianistul care vrea să devină arhitect

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 ·

Elevul în vârstă de 16 ani apasă clapele pianului dinainte să ştie alfabetul şi a ieşit pe primul loc la majoritatea competiţiilor.

Tănârul vrea să devină arhitect, însă spune că nu va renunţa niciodată să cânte la pian. Intenţionează să studieze Conservatorul din pură pasiune.

Octavian Pîrîu a atins pentru prima dată un pian la vârsta de 6 ani şi de atunci nu s-a mai putut despărţi de el. Când a ajuns în clasa a II-a interpreta piese memorabile cu uşurinţă. Cea care l-a spijinit mereu în studierea pianului a fost mama lui. „M-am apucat de pian pentru că mamei îi place foarte mult pianul, dar n-a avut posibilitatea să studieze. Pot spune că acum mie îmi place mai mult decât ei“, mărturiseşte Octavian. A participat la aproximativ 70 de concursuri naţionale şi numai de două ori s-a întâmplat să nu obţină primul loc. „La primul concurs la care am participat am luat locul al II-lea şi am mai luat locul III la un concurs din Bucureşti. În rest am luat numai premiul I“, spune pianistul. Tânărul munceşte din greu pentru a fi primul. În fiecare săptămână face câte două ore de pregătire, iar în paralel învaţă şi terorie muzicală. Înaintea unui concurs dublează timpul pe care-l dedică pregătirilor şi studiului. Următoarea competiţie la care va participa va avea loc mâine în Ucraina. „Am emoţii, dar mă pregăresc intens şi am încredere că nu voi fi dezamăgit de rezultatul pe care-l voi obţine“, spune Octavian.

Arhitectură îmbinată cu pian

Tănărul are planuri măreţe pentru viitor. După ce termină liceul intenţionează să urmeze două facultăţi: Arhitectură şi Conservator. „Sunt pasionat de arhitectură şi se pian. De aceea am să urmez aceste două facultăţi. Nu am de gând să renunţ la pian pentru nimic în lume. Nu vreau să păstrez pianul ca simplu hobby, ci vreau să devin măcar profesor de muzică“, spune Octavian. Elevul are înclinaţii şi spre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 31 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°