Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Cosmin Condrea, pilot de la şapte ani

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Micuţul este cel mai proaspăt membru al cercului de karting de la Palatul Copiilor din Slobozia. În doar patru luni, a reuşit să câştie cinci medalii la concusurile naţionale.

S-a înscris la cercul de karting cu aproape cinci luni în urmă. Şi-a dat seama că îi place acest lucru în momentul în care a mers împreună cu tatăl său la o competiţie de karting organizată la Slobozia, cu ocazia zilelor oraşului. A moştenit acest talent de la tatăl său, care în copilărie a practicat acest sport. „Tati mi-a povestit că şi el a fost pasionat de acest sport. A câştigat foarte multe premii şi medalii“, spune mândru Cosmin.

Debut cu emoţii

Chiar dacă primele curse au fost dificile, copilul a reuşit să înveţe întreg regulamentul după care se desfăşoară acest sport. Indicaţiile preţioase date de antrenorul său, care îi este alături în orice moment la antrenamente, l-au ajutat ca într-un timp foarte scurt să reuşească să stăpânească micuţa maşină cu patru roţi. „A fost cam greu la început, dar acum m-am obişnuit cu volanul. Nu îmi e frică de nimic. Mă echipez şi, apoi, apăs acceleraţia cât pot de tare“, spune copilul zâmbind. Acum, odată cu începerea şcolii, numărul orelor petrcute pe pistă s-a redus considerabil.

Rezultate deosebite

Toate eforturile depuse în timpul antrenamentelor au dat roade. La o lună după ce s-a înscris la clubul de karting, a participat la prima sa competiţie, în cadrul concursului „Amkart“, organizat la Bucureşti. Tânărul pilot a reuşit să se claseze pe locul al doilea. „Eram foarte emoţionat, pentru că a fost primul concurs. Mi-a plăcut tare mult, ne-a urcat pe podium când ne-au dat medaliile“, îşi aminteşte Cosmin. După acest concurs, a urmat o altă întrecere la Cisnădie, în judeţul Sibiu. Aici, a reuşit să se claseze pe locul al treilea. „Nu m-am simţit dezamăgit. Mă bucur că am reuşit să particip şi să iau un premiu bun“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 6 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 5 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 8 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 5 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 6 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°