Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Constantin Bostan, O viaţă pe urmele cărturarului Kirileanu(PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Directorul Bibliotecii Judeţene este un cunoscător al operei lui G. T. Kirileanu, care în urmă cu jumătate de secol şi-a donat cărţile oraşului Piatra Neamţ.

În vremea studenţiei, Constantin Bostan a făcut un curs de ziaristică, fără să ţintească însă o carieră în domeniu.

Colaborările cu ziarul local „Ceahlăul“, prin articole şi interviuri realizate din Bucureşti, l-au făcut să creadă că o să urmeze drumul jurnalisticii, dar destinul i-a pregătit altceva. Într-o vacanţă a descoperit cele 30.000 de volume ale bibliotecii documentare „G. T. Kirileanu“, cărţi care au aparţinut cărturarului Gheorghe Teodorescu Kirileanu şi pe care acesta le-a donat în urmă cu peste 50 de ani oraşului Piatra Neamţ.

„Era un fel de minibibliotecă a Academiei, cu lucrări din toate domeniile“, îşi aminteşte Constantin Bostan. Moştenirea culturală lăsată de cărturar şi-a pus amprenta asupra tânărului ziarist, a cărui lucrare de diplomă s-a intitulat „Contribuţia la viaţa şi activitatea folcloristică a lui G. T. Kirileanu“. Două decrete i-au schimbat viaţa. În 1969 s-a angajat la ziarul local din Piatra Neamţ, dar cinci ani mai târziu a ajuns bibliotecar, ca efect al unui decret prin care s-a desfiinţat apariţia cotidiană a majorităţii ziarelor judeţene.

Clădirea bibliotecii, afectată de inundaţii

„Printr-un alt decret, fondul de carte G. T. Kirileanu a fost mutat la biblioteca ce primise în martie calificativul de «judeţeană». Din 1990 am alăturat în titulatura bibliotecii şi numele cărturarului nemţean“, a adăugat Constantin Bostan. În 1990, când a ajuns directorul bibliotecii, instituţia avea doar două secţii de împrumut carte (adulţi şi copii), o sală de lectură, un fond de carte de artă şi două filiale de cartier (Mărăţei şi Dărmăneşti). „Acum avem 289.000 de cărţi şi, în plus, am constituit biblioteca de carte românească de la Orhei cu 22.000 de cărţi“, mai s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 9 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°