Ultimul coşar independent hunedorean povesteşte cum cel mai mare inamic al său în anii de meserie a fost o înaripată.

PROFIL

NĂSCUT. 06 ianuarie 1934

EDUCAŢIE. Şcoala de maiştri, atestat de coşar

EXPERIENŢĂ. Peste 20 ani de experienţă în hornărit

FAMILIE. Căsătorit, doi copii

Cine credeţi că dă cel mai mult de lucru unui coşar de prin părţile noastre? Impurităţile pe care le conţine fumul? Nu ! Pânzele de paianjen? Numai în anumite cazuri. Inamicul numărul unu al hornarului hunedorean este cioara. „Mi-a dat cele mai multe dureri de cap. Dintre toate păsările, doar cioara are obiceiul de a-şi face cuibul în hornurile de la case. Am găsit în coşuri pământ, bucăţi de lână, vată, sârme aduse de ciori pentru culcuş. Un cuib de cioară scoate total din funcţiune coşul şi este atât de tare, că trebuie de multe ori spart cu o rangă”, spune Ioan Crişan.

Coşarul, fost maistru în siderurgia hunedoreană, şi-a început a doua carieră în 1989, după ieşirea la pensie. Verifică tirajul hornului cu foaia de ziar aprinsă, iar ca arme „de atac” foloseşte două bile legate cu fir de oţel, una mică de un kilogram pentru case şi cealaltă de nouă kilograme pentru curăţarea coşurilor şi a gurilor de aerisire de la blocuri.

Pipăieli dătătoare de noroc

În opinia lui Ioan Crişan, meseria de coşar nu e de natură să trezească admiraţia clienţilor, sau mai precis, a clientelor. Tradiţia, însă, a fost uneori mai puternică decât convingerile sale. Coşarul hunedorean povesteşte despre adevărate şedinţe de „pipăieli” pe care a trebuit să le îndure în blocurile unde îşi făcea meseria.

„La Deva am păţit de mai multe ori ca locatarele să vină în grupuri să mă atingă râzând. Există tradiţia ca dacă atingi coşarul îţi merge bine, chiar şi în dragoste. Aşa că am stat cuminte să nu alung norocul acelor femei”, spune Ioan Crişan.