Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru gorjeni la loturile naţionale

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 aprilie 2012 ·

Handbaliştii de la Energia Târgu Jiu sunt mai puţini la antrenamente, deoarece unii dintre ei au fost convocaţi la loturile naţionale

Energia Pandurii Târgu Jiu se pregăteşte în efectiv redus în această săptămână, patru dintre componenţii echipei de handbal fiind convocaţi la loturile naţionale, Mihai Păiuş la lotul „A“, Darius Apolzan şi Alexandru Asoltanei la lotul „B“, iar Răzvan Mledenciu la naţionala de tineret. „E cam dificil de antrenat un lot restrâns, dar nu avem ce face. Ne bucurăm că avem patru jucători la loturile naţionale, e un mare rezultat. Păiuş, Asoltanei şi Apolzan vor participa la Trofeul Carpaţi, la Oradea, şi Mledenciu are calificările pentru Campionatul European de tineret în Franţa, la sfârşitul acestei săptămâni. Până la urmă, ne interesează să joace toţi, să capete experienţă şi să acumuleze şi la nivel de pregătire fizică“, a comentat Liviu Andrieş.

„Cupa Energia“,

la Târgu Jiu

Energia va organiza, în perioada 11-12 aprilie, la Târgu Jiu, un turneu amical în compania câştigătoarelor celor două serii de Divizia A, CSM Oradea şi CSM 2010 Bacău, respectiv Potaissa Turda din Liga Naţională. „Vom avea toată echipa la dispoziţie de luni. Miercuri şi joi avem un turneu de pregătire la Târgu Jiu, în compania campioanelor din liga secundă şi a formaţiei Potaissa Turda. Este un turneu util pentru a pregăti ultimele cinci etape şi participarea la Cupa României“, a afirmat Andrieş.

Altfel, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal nu a luat nici o măsură împotriva tehnicianului Liviu Andrieş, acuzat de arbitrii întâlnirii „U“ Transilvania Cluj - Energia, Constantin Din şi Sorin Dinu că i-ar fi jignit. „Comisia de Disciplină a casat cazul, din lipsă de probe. Am rămas fără nici o sancţiune. Mă bucur că nu s-a întâmplat nimic. A rămas cum trebuia să rămână“, a mai spus Andrieş.

Liga Na

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

Mediafax acum 41 minute
„Daniel Băluţă este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluţă să ne reamintească de Nicuşor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură. Daniel Băluţă merge cu paşi repezi către al treilea mandat. Administraţia nu are culoare politică de

Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike din România

News.ro acum 52 minute
Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike organizat în România, la Cheile Grădiştei, în perioada 8-12 mai. La Campionatul European de Mountain Bike la disciplinele Cross Count

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 20 minute
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Ciolacu vizează tăierea atribuțiilor primarului general: Este evident că avem nevoie de o lege specială a Capitalei / Dependența primarilor de sector nu trebuie să fie atât de mare de primarul general

G4Media acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este nevoie de o lege specială a Capitalei şi că „este evident” că dependenţa primarilor de sector „nu trebuie să fie atât de mare de primarul general”, de jocurile politice, transmite Agerpres. „Admin

Doi cai au scăpat de sub control în centrul Londrei. Mai multe persoane au fost rănite

Mediafax acum 41 minute
Doi cai au scăpat de sub control în centrul Londrei. Se pare că o persoană a fost rănită. Unul dintre cai a lovit un taxi, spun martorii.

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum o ora
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 2 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 5 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum o ora
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum o ora
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°