Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: De astăzi se plăteşte intrarea pe Autostrada Soarelui

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Traversarea podului Feteşti - Cernavodă nu va mai fi gratuită. Şoferii vor achita şapte lei pentru o trecere, în cazul motocicletelor, zece lei pentru autoturisme şi 35 de lei pentru microbuze şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată de sub 12 tone. Pentru autobuze, autocare şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu maximum trei axe (inclusiv), taxa a fost stabilită la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum patru axe tariful este de 68 de lei pentru o trecere.

Tarifele menţionate au fost stabilite prin Ordinul nr. 245 din 25 februarie 2008 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNADNR şi se referă la fiecare vehicul în parte, indiferent dacă sunt înmatriculate în România sau în alte state, iar plata se va efectua la fiecare trecere pe acest tronson.

Tot începând de astăzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va deschide Agenţia de Control şi Încasare Feteşti, situată pe tronsonul de autostradă Feteşti-Cernavodă, la km 144+251.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Max Verstappen a câştigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei

Mediafax acum o ora
Olandezul i-a devansat pe Lewis Hamilton şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez. Au urmat Ferrari-urile lui Charles Leclerc şi ale spaniolului Carlos Sainz, protagonistele unui duel incendiar. Lando Norris, care a plecat din pole position, a

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 2 ore
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Miroase a război

NapocaNews acum 43 minute
Scăderea coeficientului de inteligență în ultimele decade în Occidentul Europei nu trebuie să ne mire, vremurile grele creează oameni puternici, iar vremurile bune creează oameni slabi. Și mult mai proști aș spune eu. Propaganda pro război este rost

Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara pedala de acceleraţie care s-ar putea desprinde

News.ro acum o ora
Tesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara o pedală de acceleraţie care s-ar putea desprinde şi bloca în ornamentele interioare, a anunţat vineri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA, tr

Primarul Capitalei anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final. ”Ne apropiem de final cu lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum o ora
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Vremea

București
acum

sâm.

8°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

10°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°