Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organismul intermediar care gestioneaza proiectele IMM cu finantare UE a fost desfiintat

Publicat in HotNews, joi 13 decembrie 2012 ·

Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, reorganizarea Organismului Intermeiar pentru IMM (OIMM), institutie care gestiona proiectele europene ale firmelor mici si mijlocii finantate prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" (POS CCE), a declarat ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.

"Practic, din acest moment, aceasta structura si-a incetat activitatea, iar atributiile vor fi preluate de agentiile de dezvoltare regionala din cadrul Programul Operational Regional (POR)", a explicat Orban pentru EurActiv.ro/HotNews.ro

Aceasta decizie radicala a fost luata din cauza unor nereguli grave descoperite in cadrul institutiei. In principal, suspiciuni de frauda care au determinat si anchete DIICOT la Ministerul Economiei, in luna noiembrie.

"Structura era atat de viciata incat singura solutie a fost reorganizarea completa a acesteia", a mai explicat ministrul de resort.

In prezent, a spus Orban, la OIMM sunt in lucru cateva sute de proiecte. Pentru inceput, analiza acestora va trece la Autoritatea de Management iar pe termen lung vor fi preluate de catre ADR.

Leonard Orban a mai spus ca, dintre toate programele cu fonduri UE, POS CCE este cel mai problematic si ca nu poate oferi nicio informatie legata de momentul in care se va debloca. Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, reorganizarea Organismului Intermeiar pentru IMM (OIMM), institutie care gestiona proiectele europene ale firmelor mici si mijlocii finantate prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" (POS CCE), a declarat ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.

"Practic, din acest moment, aceasta structura si-a incetat activitatea, iar atributiile vor fi preluate de agentiile de dezvoltare regionala din cadrul Programul Operational Regional (POR)", a explicat Orban p

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin după zece ani la ProTV, unde vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România

HotNews acum 58 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România, transmite News.ro. Cei trei au fost ani de zile trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, post care a

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 2 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 4 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles / Discuţii privind evoluţiile din Ucraina şi Orientul Mijlociu / Şeful statului, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei şi la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgieni

UNSAR: Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că accidentele scumpesc RCA

Mediafax acum 23 minute
Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu privind percepţia românilor faţă de asigurările auto realizat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Uniunii Naţionale a

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 2 ore
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Doi papagali ar fi fost chemați ca martori într-un proces de divorț în Turcia - presă / Ei repetau obsesiv „Soțul meu nu e acasă, vino!”

HotNews acum o ora
În Turcia, un bărbat ar fi descoperit infidelitatea soției sale datorită papagalilor săi bârfitori, scrie o publicație turcă. Bărbatul care și-a folosit papagalii ca martori numără zilele până la divorț, potrivit Yenicag Gazetesi. PapagaliFoto: Pier

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Gorj: Femeie şantajată de doi necunoscuţi care au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu ea în ipostaze indecente. Suspecţii, prinşi în flagrant când primau banii

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost prinşi în flagrant în timp ce şantajau o femeie din judeţul Gorj, căreia i-au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu imagini în care ea apare în ipostaze indecente. Femeia s-a adresat Poliţiei, cei doi fiind prinşi

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

23°
mar.

14°/27°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°