Despre morţi, ca şi despre vii, trebuie spus adevărul. Încetarea din viaţă a unei personalităţi publice ne obligă să analizăm, cu argumente precise, meandrele şi implicaţiile unei biografii.

Cine citeşte cartea de convorbiri cu Petru Dumitriu "Pactul cu Diavolul", de George Pruteanu, ştie că autorul "Cronicii de familie" s-a căit cu durere şi smerenie pentru exaltatele sale romane staliniste "Pasărea furtunii" şi "Drum fără pulbere". Anii de exil au fost ani de necontenită sfâşiere interioară în care apropierea de Dumnezeu a fost o încercare de a răscumpăra, de a expia un trecut culpabil. Marele poet care a fost A.E. Baconsky a regretat deschis versurile comuniste de tinereţe, şi-a redobândit onoarea şi a devenit un critic necruţător al utopiei totalitare. Generaţia mea a învăţat din scrierile lui A.E. Baconsky ce înseamnă poezia autentică pe plan mondial (Sandburg, Frost, Tvetaieva, Ahmatova, Pasternak, St. John Perse, Rene Char, Gottfried Benn, T.S. Eliot etc.). Dan Deşliu, dupa ce a scris balade proletar-revoluţionare gen "Lazăr de la Rusca" şi "Minerii din Maramureş", s-a despărţit de realismul socialist, apoi de "socialismul ştiinţific", de marxism, de PCR, de trecutul său stalinist, şi a devenit, în anii ’80 un veritabil disident şi un poet remarcabil. A colaborat, în ţară fiind, cu toate riscurile ştiute, la revista alternativă de cultură "Agora", condusă în SUA de poetul şi jurnalistul disident Dorin Tudoran. I-a trimis o biciuitoare epistolă lui Ceauşescu, citită la Europa Liberă. A încetat din viaţă tragic în anii ’90 fără ca Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, Sergiu Nicolaescu, Fănuş Neagu, C.V. Tudor ori Adrian Năstase să-l omagieze cucernic. Fără ca televiziunile să transmită non-stop programe în care să fie comparat cu Eminescu şi Bălcescu.

Observ, în cazul lui Adrian Păunescu, o bizară cvasiunanimitate encomiastică, un consens al j