Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Douglas Engelbart a murit - Cum au făcut Steve Jobs şi Apple un produs de succes din mouse, cea mai mare invenţie a lui

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Douglas Engelbart a murit săptămâna aceasta. El este inventatorul mouse-ului, una dintre cele mai importante invenţii ale secolului XX, dar şi un vizionar în ceea ce priveşte tehnologia. Care este însă povestea din spatele mouse-ului? Cine a dus mai departe schiţele lui Douglas Engelbart şi a făcut din mouse accesoriul de dorit?

Douglas Engelbart a susţinut în 1968 o conferinţă la San Francisco care avea să rămână în lumea tehnologiei sub numele „mama tuturor demonstraţiilor“. Atunci a prezentat pentru prima dată ideea unui mouse, împreună cu ideea de interfaţă grafică pentru a interacţiona cu un calculator. Avea să obţină patentul pentru acesta în 1970, iar 14 ani mai târziu dispozitivul gândit de el avea să devină cu adevărat popular.

Demonstraţia primului mouse

După ce venit cu ideea unui mouse, şi a reuşit să-l construiască într-o formă vag similară celei de azi, Douglas Engelbart a mai avut de aşteptat peste 10 ani până când să-l vadă folosit cu adevărat conectat la un calculator. În 1981, Xerox avea să creeze Xerox 8010 Star Information System, dotat cu un mouse. Directorii companiei nu au vrut, însă, acest proiect, nu au dorit nici interfaţa grafică implementată, spre finalul anilor '70 când le-au fost prezentate ideile. Dar atunci a apărut Steve Jobs.

În 1979, câţiva ingineri de la Apple conduşi de cofondator, Steve Jobs, aveau să meargă la Xerox PARC pentru a vedea inovaţiile în ceea ce priveşte interacţiunea cu PC-ul. Cei care au implementat mouse-ul şi interfaţa grafică nu au dorit să le ofere, pur şi simplu, ideile celor de la Apple, dar era prea târziu. Jobs a văzut potenţialul şi în 1983 apărea pe piaţă Lisa - primul cel mai de succes computer cu interfaţă grafică şi mouse, chiar dacă Jobs a fost înlăturat din proiect cu un an înainte de lansare.

Întâlnirea dintre Steve Jobs şi cei de la Xerox - 1979

Mic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 55 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Medic ginecolog, prins în flagrant când primea mită. O parte din bani i-ar fi cerut și pentru alți angajați ai secției

Ziare.com acum 22 minute
Un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean Giurgiu a fost prins în flagrant când primea mită pentru a realiza o cezariană. Doctorul a cerut 900 de lei, dintre care 700 pentru el şi 200 pentru alte persoane. ”Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţie

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°