Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 18 ianuarie călătorim în Franța, cu un nou ghid National Geographic

Publicat in Adevarul, marți 17 ianuarie 2012 ·

De zeci de ani, Franța se clasează pe primul loc în majoritatea topurilor turistice ale lumii. Nu e de mirare, dat fiind faptul că în 2008, de exemplu, numărul turiștilor care au vizitat această țară a fost de 81,9 milioane.

Cea mai mare țară a Europei de Vest a fost locuită din cele mai vechi timpuri, iar mare parte a istoriei Europei s-a scris între granițele ei. Moștenirea culturală, dar și bogăția naturală, caracterul deschis al locuitorilor, precum și acel „joie de vivre" inconfundabil fac din Franța o destinație fascinantă, acel gen de spațiu care nu este definit de turism ci, din contra, definește el însuși cele mai înalte standarde ale turismului.

Ghidul National Geographic - Franța se va dovedi un instrument extrem de util pentru cei care vor să afle mai multe despre această destinație extrem de bogată în oportunități. De fapt, este bine știut faptul că, în cazul țărilor cu o ofertă turistică atât de consistentă, o „călăuză" care să îți prioritizeze obiectivele și să îți organizeze timpul reprezintă un ajutor aproape indispensabil.

În cele 400 de pagini ale ghidului National Gheographic vei descoperi tot ceea ce trebuie să știi ca și vizitator, fie că dorești să îți petreci timpul în Paris, fie că intenționezi să faci un tur al regiunilor celebre ale Franței. Volumul este împărțit în trei secțiuni principale.

Primul capitol propune o „vedere" generală asupra istoriei și culturii. Urmează opt capitole care descriu tot atâtea regiuni, cu hărți detaliate, fotografii și recomandări ale experților. Secțiunea finală, „Sfaturi de călătorie", conține informații esențiale pentru orice turist: mijloace de comunicare, urgențe, precum și o selecție de hoteluri, restaurante, magazine și multe altele.

Din data de 18 ianuarie 2012 găsești acest ghid în toate chioșcurile de presă și oficiile poștale din Republica Moldova. Îl poți cumpăra împreun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 52 minute
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 50 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 26 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum o ora
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum 59 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°