Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comercianţii de vechituri degeră o jumătate de zi pentru un venit de 50 - 100 de lei

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Îmbrăcaţi cu trei rânduri de haine, izmene sau ciorapi groşi, comercianţii îşi aşteaptă clienţii încălzindu-se cu un joc de glezne sau o miuţă jucată lângă tarabă. Vânzările într-o zi de iarnă ale unui comerciant de vechituri la Deva se încadrează între 50 şi 100 de le.

Minus 7 grade Celsius. Zăpadă. Vânt tăios. Climat total contraindicat oricărui tip de comerţ în aer liber. Şi totuşi nevoia unui ban în plus îi face pe comercianţii din târgul de vechituri al Devei să-şi ocupe poziţiile încă de la ora cinci dimineaţa.

Ignat Macingo vinde de mai bine de 10 ani la „oser”, încă de pe vremea „pieţei ruşilor”. Şi nu vinde numai marfa lui. Are un verişor şi un frate pe care-i ajută plasând şi marfa acestora, piese auto, fitingăraie, ghete cu patine, CD-uri cu filme sau jucării. „Unii vin de plăcere la târg duminica. Eu vin de nevoie. Am un salariu mic, am copii de crescut şi chiar dacă nu câştig azi mai mult de 50 de lei nu mă deranjează să fac frig aici. E un ban în plus acasă”, spune deveanul. Clienţii sunt puţini la ora opt dimineaţa. Costel Raducea a înfruntat totuşi gerul numai pentru plăcerea de a inspecta standurile cu marfă.„Să vin duminica la târg este un fel de ritual. De obicei plec de aici cu o carte veche. Îi admir pe oamenii ăştia care pe orice vreme sunt aici ca să facă un ban cinstit”, spune interlocutorul.

Veteranul târgului

Gheorghe Vasiloiu are 70 de ani şi este recunoscut drept decanul comercianţilor. Vinde din 1990, iar oferta lui seamănă cu o enciclopedie de lucruri refolosibile începând de la abajururi şi baterii de baie şi terminând cu jucării de pluş. „Dacă nu aş fi venit astăzi, toată ziua aş fi regretat un posibil câştig. Vara câştig şi 600 de lei. Azi dacă fac 100 de lei e bine”, spune Gheorghe Vasiloiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 24 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°