Originalul i-a adus lui Joan Crawford un Oscar. După 70 de ani, miniseria are 21 de nominalizări la Emmy.
De astăzi, HBO prezintă în premieră şi în exclusivitate, miniseria originală "Mildred Pierce", nominalizată la 21 premii EMMY. Seria este formată din cinci episoade ce vor fi difuzate în fiecare luni de la ora 20.00. Todd Haynes, "Far from Heaven" sau "Velvet Goldmine", vorbeşte pentru EVZ despre producţia despre care spune că urmează fidel litera romanului lui James M. Cain.
EVZ: Ce te-a făcut să crezi că, după 70 de ani, merge făcut un remake?
Todd Haynes: Ador filmul ca ceea ce este – un artifact splendid din epoca de aur a Hollywoodului - şi pe care l-am studiat la facultate în cadrul cursului de Cinema Feminist. Acum câţiva ani am cumpărat cartea, dar am citit-o de-abia în vara lui 2008. Citind-o, am ajuns la momentul Marii Depresiuni – circumstanţele economice din Mildred Pierce mi-au părut atât de relevante apropo de ce se-ntâmplă azi!
De ce ai decis să faci o miniserie în cinci părţi şi nu film?
Multe din elementele cărţii, neincluse în filmul originar, ţineau de grandoarea materialului şi voiam să le pot atinge. Am mai vrut ca publicul să simtă şi să trăiască acele vremuri laolaltă cu personajele. Aceste lucruri nu se pot face decât în televiziune. Deci am acţionat în mod egoist – a fost un experiment şi-am vrut să văd dacă sunt în stare să-l duc până la capăt.
Există câteva scene explicite de sex. Cum crezi că le vor percepe spectatorii?
Sexul e o parte foarte importantă a poveştii. Monty explorează trupul lui Mildred cum n-a mai făcut-o nimeni. Acest lucru dă echilibru întregului – relaţia lor sexuală o eliberează pe Mildred la fel de tare precum o îngrădeşte diferenţa dintre clasele sociale de care aparţin. Dormitorul e singurul loc unde lui Mildred îi place să poarte uniforma de chelneriţă