Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Vă mai interesează lupta cu corupţia?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 noiembrie 2008 ·

Mircea Marian: "Pentru aproape jumătate dintre români, răspunsul este: nu!"

„Dacă oamenii o duc bine, contează mai puţin că există corupţie“, cred 41% dintre cei chestionaţi de CURS, la cererea „Evenimentului zilei“. Aproape o treime dintre respondenţi spun că preferă un guvern corupt, dar competent.

De fapt, intuiam această situaţie încă de la alegerile locale. Personaje precum Radu Mazăre, Gheorghe Falcă sau Marian Oprişan au câştigat fără probleme. Situaţia se va repeta, probabil, la alegerile pentru parlament. Miron Mitrea, Adrian Năstase, Şerban Mihăilescu, Codruţ Şereş sau Paul Păcuraru vor reveni în viitorul legislativ, confirmaţi de sistemul uninominal de vot. Încă din iunie, preşedintele Traian Băsescu le-a cerut ziariştilor să nu mai îndrăznească să le spună „corupţi“ primarilor şi preşedinţilor de consiliu judeţean care, după alegerile locale, au fost reconfirmaţi în funcţii.

Puţin probabil să-şi închipuie cineva din România că Adrian Năstase, de exemplu, s-a îmbogăţit din salariul de bugetar, ouăle găinilor de la Cornu şi nevinovata moştenire lăsată în urmă de mătuşa Tamara. Dar probabil că majoritatea cetăţenilor acestei ţări sunt resemnaţi. După patru ani de luptă cu corupţia, justiţia din România nu a reuşit să condamne niciun „peşte mare“, aşa cum ne cerea, prin 2004, comisarul european Gunter Verheugen. Complet izolată de celelalte instituţii care ar trebui să se ocupe de aplicarea legii, DNA nu pare să fi reuşit să-şi îndeplinească misiunea. Parlamentul, Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut tot posibilul pentru a-i proteja sau pentru a tergiversa procesele înalţilor demnitari suspectaţi de corupţie. Apare sentimentul că astfel de personaje prea puternice sunt intangibile şi aşa vor rămâne pe vecie, oricâte presiuni vor face americanii sau cei de la Uniunea Europeană. Mulţi oamen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 34 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Bucureştenii şi-au găsit de dimineaţă maşinile acoperite de praf saharian. „E Crăciunul pentru spălătoriile auto”

Adevarul acum 22 minute
Norul de praf saharian, în legătură cu care meteorologii au avertizat încă de marţi, a traversat Europa şi a juns şi în România. Dovadă? Încă de la primele ore ale dimineţii, mai mulţi şoferi au avut surpriza să îşi găsească automobilele acoperite c

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 18 minute
În ziua de 24 Aprilie 2024, la ora 03:00:04 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 73.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km V de Foc

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 32 minute
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum o ora
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°