Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul lui Joyce

Publicat in Adevarul, joi 28 iunie 2012 ·

Ne-am luat cu impostorii sinuciderilor şi nu am notat aici că a trecut cu bine, deci miraculos, ziua de 16 iunie, ziua lui Leopold Bloom. Remediez, tardiv, această impardonabilă scăpare.

Vă mai interesează James Joyce, la 130 de ani de la naştere? Poate că ar trebui. Şi poate că răspunsurile la întrebarea „Ce naiba vrea acest Joyce?" încep de la „Oameni din Dublin", nu de la „Ulise". Textele din volumul „Oameni din Dublin" au fost scrise în zorii secolului XX. Artistul era, deci, la tinereţe - au fost decenii nebune în care şi-a urât oraşul, a fugit de el şi de idealurile lui; l-a revizitat apoi, întâi în memorie, fără furie, melancolic şi poate resemnat în faţa lipsei de glorie a farmecului său.

Unele texte („Eveline", „Doi tineri galantoni", „Un caz dureros") sunt excelente, dar ar fi putut să aibă şi un alt autor. Ambiţia declarată a volumului era să dea acestui mare oraş locul său pe harta culturală a lumii.

Joyce însuşi admite că a vrut să scrie „o istorie morală a Irlandei". A luat străzile, trăsurile, felinarele, ploile, berile, rugăciunile, strigătele fără ecou, pasiunile şi trădările oamenilor din Dublin, le-a decojit nenorocirile cum decojeşti o portocală, parcă în glumă, i-a târât prin slujbe care abia îi lăsau să nu moară de foame, i-a pus să facă filosofia sângelui şi a păcatelor, să ducă în spate mormintele strămoşilor şi să-şi bea visele de libertate, apoi a făcut din toate astea o declaraţie universală de iubire şi de ură, adică a dat din nou viaţă, ca un Dumnezeu ceva mai tolerant cu viciile, poate chiar ceva mai înţelept. Nu e puţin, dar nu aici e cheia. Gândiţi-vă că veacul cinematografiei abia începuse. Acum gândiţi-vă că Joyce face scurtmetraje, dar că nu lucrează cu imagini, sigur, acum descrie o mustaţă cochetă, acum un preot mort, acum mai multe smochine, dar nu, el nu trăieşte din aceste imagini, el montează emoţiile ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 12 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°