Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi pentru mureșenii care... ”o ard aiurea”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş în colaborare cu IPJ Mureş, a efectuat ieri acţiuni de informare a cetăţenilor dar şi de identificare şi sancţionare a persoanelor care nu respectă normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu privire la arderea resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate.

Astfel, echipe mixte, au desfăşurat acţiuni în zonele localităţilor Sighişoara, Reghin, Târnăveni, Band, Sărmaşu, Sângeorgiu de Pădure şi Ungheni. Cu această ocazie au fost efectuate un număr de 51 de instruiri cu reprezentanţii autorităţilor locale, cei ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă dar şi cu cetăţeni, au fost distribuite pliante şi afişe cu măsurile ce trebuie respectate la igienizarea terenurilor şi utilizarea focului deschis.

În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 24 de avertismente, pentru cetăţeni care ardeau vegetaţia şi resturile vegetale dar nu aveau obţinut permisul de lucru cu foc, arderea fiind supravegheată şi fiind luate măsurile pentru împiedicare extinderii focului. Doi cetăţeni din localităţile Ceuaş şi Şomoştelnic au fost sancţionaţi cu amenzi, în cuantum de 5000 lei, pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizau propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

De asemenea s-a constatat că la unele dintre localităţile verificate au fost emise permise de lucru cu focul, către cetăţeni, pentru arderea resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate.

În perioada următoare aceste acţiuni de informare preventivă dar şi de identificare şi sancţionare a celor care nu respectă normele de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea focului deschis vor continua.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum o ora
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum o ora
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 3 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum o ora
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°