Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Târgul Căciulilor, o tradiţie de sute de ani la Blaj, în centrul Transilvaniei

Publicat in Adevarul, duminică 8 decembrie 2013 ·

Comercianţi din toată Transilvania, din Moldova şi Banat au participat din nou, de Sfântul Nicolae, la Târgul Căciulilor de la Blaj. Muşterii au putut cumpăra căciuli tricotate, de miel, nutrie, nurcă, şi de astrahan

Şi paleta culorilor a fost, ca in fiecare an, deosebit de bogata, de la negru, argintiu, maroniu, dar şi căciuli viu colorate. Mare parte din sunt realizate manual, aşa că efortul negustorilor este pe măsura produsului finit.

„Vorbim de timp, îndemânare, dar şi costuri pe măsură. Căciula pe care o vedeţi aici trece prin mai multe etape, de la procurarea blănii, trece prin cea a croiului, cusutului. Ca timp de realizare două căciuli pe zi, dar sunt şi cazuri în care fac doar una pe zi. Ca să avem ce vinde muncim şi vara, după cunoscutul proverb românesc, pe care-l adaptez un pic târgului de azi «Iarna car şi vara căciulă de miel»“, spune unul dintre negustorii veniţi la târg. Preţurile tichiilor pleacă de la 50 de lei şi pot depăşi 300 de lei, în funcţie de blana din care sunt cusute.

Autorităţile locale au închis traficul auto pe bulevardul Republicii şi străzile adiacente, Foto Târgul Căciulilor de la Blaj pentru ca cei peste 200 de comercianţi de articole de blană să-şi poată instala tarabele. Târgul Căciulilor care se ţine în fiecatre an de Sfântul Nicolae are o vechime de peste 300 de ani. Pe vremuri la târg se vindeau exclusiv căciuli.

Tradiţia locului spune că în trecut existau comunităţi de feciori în fiecare sat de pe Târnavă care participau la târg, iar la final încingeau o bătaie. Cei mai puternici erau mândria comunităţii şi se lăudau cu asta un an întreg. Acum mai puţin de 30 la sută dintre comercianţi sunt „căciulari“. La tarabe găsim comercianţi de haine, produse industriale şi alte obiecte de talcioc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 43 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 56 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 27 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 56 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 20 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 27 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°