Mesajul a fost trimis. Multumesc!

eMag, cel mai mare retailer IT&C, din România şi-a dublat suprafaţa showroom-ului din Bucureşti

Publicat in Adevarul, joi 14 iunie 2012 ·

Cel mai mare retailer IT&C de pe piaţa bucureşteană, eMag, şi-a dublat suprafaţa showroom-ului din Capitală după o investiţie de câteva sute de mii de euro. Mare parte din bani s-au dus în reamenajarea şi extinderea celui mai mare showroom propriu din cartierul Crângaşi.

În procesul de re-amenajare cei de la eMag au vizat în special fluxul operaţional intern dorindu-se scurtarea timpului de livrare, a declarat pentru ZF Radu Apostolescu, co-fondator şi vicepreşedinte pentru dezvoltare al companiei.

Acesta a declarat că: "Era momentul pentru un refresh consistent şi al showroomului Crângaşi, atât din punct de vedere al imaginii, cât şi funcţional".Showroom-ul celor de la eMag funcţionează în Grant Shopping Center din Crângaşi din anul 2008, iar până de curând, în spaţiul de la etajul clădirii funcţiona showroom-ul magazinului virtual cât şi birourile companiei.

Prin lucrările de reamenajare, întregul spaţiul de la etajul clădirii a fost transformat într-un showroom de 1300 metri, Iar birourile companiei s-au mutat în Swan Office & Technology Park din localitatea Voluntari.

De asemenea, într-unul din colţurile showroom-ului, eMag a amenajat şi un spaţiu asemănător unui amfiteatru, în care pot fi organizate evenimente.

"Prezentarea produselor este una nouă, avem mobilier propriu, construit după regulile de brand şi gândit pentru a fi foarte ergonomic şi a permite punerea şi menţinerea în funcţiune în permanenţă a tuturor produselor expuse. Operaţional, am dublat numărul de casierii şi al posturilor de la bancul de livrare pentru ca o comandă să fie ridicată în câteva minute şi pentru a avea resurse suplimentare în perioadele de vârf de vânzări. Imaginea este completată şi de o uniformă nouă a consultanţilor(…). Văzut dinspre rezultat, cumva am replicat în showroom experienţa de navigare din site unde ne străduim să facem drumul client

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 58 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°