Cei mai talentaţi ialomiţeni, indiferent de vârstă, se vor întrece din nou în cadrul festivalului-concurs „Talentul meu“, ajuns, anul acesta, la cea de-a treia ediţie. Înscrierile la acest concurs se mai pot face până luni, 28 octombrie, inclusiv.
„Caravana talentelor“ a pornit în data de 20 septembrie şi a colindat instituţiile de învăţământ, căminele culturale şi bibliotecile din zonele Slobozia, Ţăndărei, Feteşti şi Urziceni, în căutarea celor mai talentaţi ialomiţeni, care, indiferent de vârstă, vor intra în cursa pentru premiul „Master Talent“.
Înscrierile continuă
Până în momentul de faţă, cu patru zile înainte de expirarea termenului limită de înscriere, peste 20 de concurenţi şi-au anunţat prezenţa la cea de-a treia ediţie a Festivalului-concurs „Talentul meu“. Înscrieri se mai pot face până luni, 28 octombrie, inclusiv.
„Am dat sfoară în ţară, în primării, cămine culturale, biblioteci, instituţii cu care avem parteneriate în acest sens. Aşteptăm înscrieri, vom prelungi perioada de înscriere până luni, 28 octombrie, inclusiv. Iniţial, termenul limită pentru înscrieri era stabilit pentru 25 octombrie. În momentul de faţă, avem peste 20 de concurenţi înscrişi la această ediţie, dar aşteptăm o participare mai substanţială şi o calitate mai bună a concurenţilor“, spune Eugen Cristea, preşedintele Asociaţiei Cultural-Educativ-Sportive „A-Z Men Sana Expert“, organizatorul festivalului-concurs.
Concursul se va desfăşura pe cinci secţiuni, structurate pe tot atâtea zile de probe. Astfel, marţi, 29 octombrie, se vor desfăşura următoarele probe: recitare, monolog, interpreţi umor, pantomimã, grup satiric, montaj literar artistic, teatru. O zi mai târziu, cap de afiş vor fi următoarele probe: interpretare voce muzicã uşoarã, muzicã popularã, muzică clasică, muzică dance, muzicã folk, pop, rock, country, so