Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovesi, propusă din convingere sau troc politic?

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 · ·

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că a nominalizat-o pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA bazându-se pe convingerilor sale şi pe faptul că aceasta este agreată de Comisia Europeană. De partea cealaltă, Crin Antonescu îl acuză pe premier că a făcut un troc politic cu şeful statului.

„Principala atenţie a CE este asupra DNA. Dna Kovesi, prin funcţia pe care a ocupat-o şi impresia creată la partenerii europeni, este o garanţie pentru aceştia: că nu vrem să facem din DNA un instrument prin care să apărăm politicieni corupţi. Am nominalizat-o şa şefia DNA pe baza convingerilor mele“, a declarat Victor Ponta la Antena 3.

Ponta a mai spus că acestea erau cele mai bune propuneri pe care le putea face şi care, totodată, să aibă şansa de a se materializa în numiri.

În ceea ce priveşte criteriile de selecţie, premierul a susţinut că a avut în vedere vechimea şi experienţa profesională.

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Traian Băsescu în prealabil, Ponta a răspuns că singurul lucru pe care l-a discutat cu şeful statului a fost legat de procedura de selecţie. Premierul a mai spus că atât el, cât şi preşedintele optează pentru procedura prevăzută de lege: Ministrul Justiţiei propune, CSM avizează şi preşedintele numeşte. Premierul a subliniat că, spre deosebire de Traian Băsescu, el îi cunoaşte pe cei şase procurori pe care i-a propus.

Miercuri, într-o conferinţă de presă, Antonescu l-a acuzat pe Victor Ponta că a făcut un „troc politic“ cu Traian Băsescu. Declaraţia a venit la scurt timp după ce Victor Ponta a trimis la CSM propunerile.

„Nu putem accepta acest troc politic în care procurorii se împart, iar preşedintele impune un om al său. Nu acesta a fost angajamentul nostru. În niciun caz nu suţinem compromisul cu Traian Băsescu. Nu ne-a explica nimeni, nici măcar premierul, ce câştigă Româ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 31 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud. Potrivit IPJ Vrancea, marţi, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°