Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: ”Băsescu trebuie suspendat”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 septembrie 2010 ·

Crin Antonescu susţine suspendarea lui Traian Băsescu, propusă, astăzi, de social-democratul Victor Ponta. Liderul liberalilor a răspuns şi afirmaţiilor lui Traian Băsescu de aseară, din emisiunea ”Nașul” de la B1 TV, potrivit cărora Antonescu i-ar fi cerut preşedintelui un loc pe listele Alianței DA, la alegerile din 2004. ”Traian Băsescu este un mincinos”, a fost replica liberalului. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

”Promulgarea unei legi adoptate vădit prin furt este un motiv suficient pentru suspendarea lui Traian Băsescu”, a spus astăzi Antonescu, care l-a acuzat la rândul său pe șeful statului că ”se asociază la furtul, la infracţiunea, pe care a făcut-o Roberta Anastase pe 15 septembrie în camera Deputaţilor”.

Liberalul a răspuns și acuzaţiilor lui Traian Băsescu de aseară, când preşedintele declara că, în 2004, liderul PNL de acum a fost pus pe listele Alianţei DA la parlamentare, în urma insistenţelor lui Theodor Stolojan.

”Traian Băsescu este un mincinos, este un om care trăieşte politic din șantaj, şi-a consturit cariera pe slăbiciunile, vulnerabilităţile și muştelor de pe căciulile altora. Poate îi merge cu Ponta, cu Patriciu, cu Voiculescu. Cu mine nu-i merge. Noi doi nu am avut nicio discuţie, cu atât mai puţin o înțelegere”, a arătat Antonescu.

"Băsescu face ţara de râs"

El a mai spus că din 2000 până în 2007 nu s-a întâlnit niciodată în particular cu actualul şef al statului.

”Toată lumea ştie că în 2004 am candidat pe liste comune. Alianţa nu îl avea şef pe Traian Băsescu. Alianţa era condusă de doi președinţi, cel al PNL şi cel al PD. Listele au fost stabilite în fiecare partid, iar Băsescu nu a fost întrebat în vreun fel în ce priveşte listele PNL”, a completat liberalul.

Antonescu a spus că şeful statului nu păcătuieşte atât prin atacurile lansate la adresa opozanţilor politici, cât prin faptul că "face ţara de râs". "Pen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 30 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 22 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Atac israelian în Alep: cel puțin 36 de soldați sirieni uciși. Obiectivele vizate | VIDEO

Adevarul acum 34 minute
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a anunțat că cel puțin 36 de soldați sirieni au fost uciși într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei, în zorii zilei de vineri. Conform informațiilor furnizate de AFP, ata

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 21 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 9 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale