Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cât costă să-ţi încalţi maşina de iarnă

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Şoferii trebuie să scoată în acest an din buzunar mai mult cu cel puţin 10% pentru a-şi pregăti autoturismele de sezonul rece. Mai au la dispoziţie două săptămâni. De anul trecut, echiparea automobilelor cu anvelope de iarnă este obligatorie de la 1 decembrie.

Cauciucuri pe rafturi, pe jos, peste tot. Vânzătorii şi-au scos marfa chiar şi pe marginea drumurilor. Răcirea vremii s-ar părea că ar trebui să le îngroaşe pungile. Comercianţii de anvelope se plâng însă că au vânzări mai proaste ca în 2010. „Unii şoferi şi-au echipat automobilele de anul trecut, alţii îşi cumpără pneuri second hand, care sunt mult mai ieftine", explică Ion Rotari, vânzător la o companie de producere şi comercializare a anvelopelor. Nici mecanicii de la vulcanizări nu se laudă deocamdată cu o avalanşă de clienţi. Radu Luţa, specializat în montarea pneurilor, recunoaşte că toamna aceasta nu-i merge ca pe roate.

„Anul trecut majoritatea şoferilor au venit la vulcanizare abia când au dat primii fulgi şi au trebuit să stea ore în şir la rând. Acum lucrăm mai lejer, căci e cald afară. Dacă va trebui, vom lucre până noaptea, dar şi în zilele de odihnă", spune bărbatul. Legea îi obligă pe conducătorii auto să utilizeze doar cauciucuri de iarnă de la 1 decembrie şi până la 1 martie.Neechiparea corespunzătoare, în afară de faptul că pune viaţa şoferilor în pericol, mai presupune şi amenzi de 100-200 de lei. Anul trecut, agenţii de circulaţie au întocmit 390 de procese-verbale pentru astfel de încălcări. Dana Andronic, ofiţer de presă la Poliţia Rutieră, susţine că în Moldova nu există un act unic ce ar stabili caracteristicile cauciucurilor de iarnă. „Pneurile de iarnă au iscripţionate pe partea laterală literele „M+S" sau imaginea unui fulg", a menţionat Andronic.

LANŢURI ANTIDERAPANTE PENTRU CAMIOANE

Igor Belinschi, mecanic la un service auto din Capitală, le explică şoferilor î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 19 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°