Primăria municipală calcă iar în străchini. Evacuarea comerţului ambulant cu cărţi de lângă Universitate ne arată încă o dată că administratorii Capitalei sunt obtuzi şi nu înţeleg nimic.
Vânzătorii de cărţi îmi sunt mai simpatici decât oricare alţii. Poate că îi idealizez şi le atribui un plus de spiritualitate faţă de cei ce vând brichete, şerveţele sau „ţigări, ţigări“ ...Poate că sunt invidios crezând că ei le şi citesc, că au la îndemână o alegere aşa de bogată... Poate că simpatia vine pentru că le atribui asemănări cu medicii veterinari sau cu agronomii... Librăria de vizavi este acum plină de cărţi noi şi lucioase cu titluri, aspect şi autori care mai de care mai atrăgătoare. Operatoarele (ca să nu le numesc vânzătoare) sunt drăguţe şi săritoare.
Cu greu mă pot hotărî ce să NU cumpăr dintre cărţile sau ediţiile acestea noi, dintre cărţile „tinere“ ca să zic aşa. Pe de altă parte, nu îmi pot ascunde un soi de duioşie pentru cărţile „bătrâne“ ce se găsesc pe tarabele de peste drum. Cărţile vechi, citite, uneori subliniate, de alţi ochi, de alte minţi, de alte imaginaţii, cărţi cu destine, ca ale oamenilor ce le-au trecut din mână în mână, din bibliotecă în bibliotecă, din generaţie în generaţie până aici, unde stau alături, într-o provocătoare devălmăşie, poezii lângă cursuri universitare, romane poliţiste lângă monografii. Unele îmi amintesc de copilărie, altele de studenţie, de aventură, de vacanţă, de prieteni, de dragoste... o lume, mai multe lumi...
Unde puteau găsi aceste lumi un loc mai bun decât sprijinite de zidurile Univesităţii? Parcă anume create, două alveole largi, de-a stânga şi de-a dreapta intrării, invită trecătorii să răsfoiască sau măcar să ciupească, din fugă, cu coada ochiului, nume şi titluri din universul generos etalat la îndemâna oricui: Stendhal, Trei într-o barcă, Hemingway, Organe de maşini, Călinescu