Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Boboc este luptătorul mereu în top

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Florin Boboc face lupte de de 15 ani şi are în palmares 30 de medalii la campionatele naţionale şi internaţionale.Tânărul în vârstă de 25 de ani, susţine că nu a fost greu să fie mereu pe podium, iar acum este de părere că efortul depus a meritat.

Florin Boboc este luptător de performanţă şi multiplu campion naţional încă de pe vremea când a fost legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Craiova, la echipa de juniori. Sportivul îşi aduce aminte şi acum cu drag cum a început să practice acest sport „Avem 10 ani când în am pus piciorul într-o sală de antrenament. Mentorul meu pe vremea aceea Nicolae Nebunu, a avut încredere în mine şi mi-a acordat tot sprijinul. Din prima clipă de când am intrat în sala de antrenament mi-am dat seama că asta trebuie să fac. Ştiu că eram un copil, dar am simţit că acolo este locul meu. M-am antrenat zilnic câteva ore bune, iar la aproximativ un an au venit şi rezultatele. Când am câştigat prima medalie eram aşa de bucuros. Parcă nu îmi venea să cred. Atunci mi-am zis mie că trebuie să devin cel mai bun şi că nimic nu mă va opri să îmi urmeaz visul. Este adevărat că am făcut şi sacrificii, dar cred că toţi facem aşa ceva. Nu regret absolut nimic şi dacă ar fi să o iau de la început clar acelaşi lucru a-şi alege. Au fost şi zile în acre am vrut să renuţ, dar familia ema m-a susţinut“, a spus sportivul legitimat la CSM Craiova.

Mereu în primii zece sportivi

Florin Boboc a obţinut multiple titluri de naţional la lupte greco-romane. A câştigat şi două competiţii internaţionale şi s-a clasat, în cei 14 ani de carieră, mereu în primii zece sportivi la Campionatele Europene. Când a trecut la seniorat craiovenaul a fost legitimat la SC Alro Slatina, unde a câştigat cele mai multe medalii. În 2009 s-a întors în acasă şi a câştigat bronzul la Constanţa „Adversarii mei au fost pe măsură, din Ucraina, Rusia şi Turcia. E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL - FOTO

News.ro acum 21 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 32 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 32 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 2 ore
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Presa internațională: Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului

Wall-Street.ro acum 24 minute
Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii au capacitatea de a ajunge în centrul ţării persane cu armele lor, a informat vineri The Washington Post, citat de EFE. Ziarul

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°