Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul care a dus CFR-ul în Europa pentru prima oară, dorit de "U"! Cât îl costă pe Walter aducerea lui Bergodi

Publicat in Pro Sport, joi 29 decembrie 2011 · ·

Înlăturat de Modena pe 14 noiembrie, după un eşec pe teren propriu, 0-2 cu Empoli, Cristiano Bergodi ar putea reveni în Liga I. La Cluj, dar de data aceasta la "U", marea rivală a celor de la CFR, echipă antrenată de italian în sezonul 2006-2007.

Florian Walter pare a nu avea linişte până ce nu-i va găsi un înlocuitor lui Ionuţ Badea, tehnicianul pe care tocmai l-a reconfirmat în funcţie, dar care a fost contestat dur de galerie la ultimul meci de pe Cluj Arena. Refuzat de Mircea Rednic, cu care nu s-a înţeles la bani, Walter tatonează în continuare şi alte variante. Una dintre ele este italianul Cristiano Bergodi, cu care şeful de la "U" a luat legătura şi a discutat condiţiile unei eventuale colaborări. Totuşi, situaţia fostului tehnician al rivalei CFR nu este tocmai limpede. Cel puţin termenii financiari ai instalării lui la "U" par destul de costisitori pentru buzunarul patronului de la Romprest.

Bergodi a fost suspendat din funcţie de Modena, însă clubul emilian îl plăteşte până la vară cu 200.000 de euro, bani la care antrenorul nu vrea să renunţe. Pe lângă această sumă, pentru a-l convinge să vină încă de acum la "U", Walter ar mai trebui să-i garanteze lui Bergodi şi un salariu anual de 150.000 de euro.

Mutarea ar putea să se facă la vară

Iar cheltuielile nu s-ar opri aici, asta şi pentru că şeful de la "U" va fi nevoit să îi achite şi lui Ionuţ Badea, în cazul în care l-ar demite acum, suma de 90.000 de euro, în speţă salariul pe 6 luni, până la expirarea contractului. Astfel, cel mai fericit scenariu pentru înscăunarea lui Bergodi la "U" ar fi ca italianul să fie adus la finalul campionatului, caz în care Walter ar economisi aproximativ un sfert de milion de euro.

"A existat o convorbire telefonică pe care am avut-o cu o persoană din anturajul domnului Walter, dar nu s-a concretizat nimic", Cristiano Bergodi.

5ech

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 27 minute
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 33 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 54 minute
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 53 minute
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Alina Gorghiu, după afirmaţiile preotului Nicolae Tănase: Nu e doar o declaraţie neinspirată, e o invitaţie la viol! Genul ăsta de declaraţie e de Ev Mediu, şocantă!

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a spus, referitor la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului potrivit cărora fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, că nu este doar o declaraţie neinspirată, ci este „o i

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum o ora
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 4 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°