Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contestat!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 10 noiembrie 2009 ·

Deşi Oltchim nu a cunoscut înfrîngerea în acest sezon, cîştigînd toate cele trei partide în Ligă, Radu Voina nu are susţinerea suporterilor

La pauza meciului dintre Oltchim şi Gyor, de duminică, galeria Oltchimului a scandat împotriva antrenorului Radu Voina. Era doar 13-13 şi suporterii erau nemulţumiţi de evoluţia favoritelor. "Voina, Voina, lasă-ne, lasă-ne!", a strigat galeria, spre nedumerirea celorlalţi spectatori prezenţi în sală. "Am auzit, dar eu ce să le spun acum? Au tot dreptul să conteste. Probabil că ei copiază modelul fotbalului. Poate chiar se pricep la handbal şi ei au o altă viziune asupra jocului", a declarat Radu Voina.

Cîţiva membri ai galeriei vîlcene cer înlocuirea lui Radu Voina cu Gheorghe Tadici, tehnicianul care a fost demis de la Vîlcea la finalul sezonului 2007-2008. "Îl vrem pe Tadici pentru că echipa juca mai bine şi la finalurile meciurilor acesta ne făcea şi cinste cu bere", au spus cîţiva membri ai galeriei.

"Eu nu le-am dat niciodată de băut şi nici nu o să o fac. În contractul meu nu se stipulează asta. Pot discuta cu ei civilizat, dar atît. Tot ceea ce pot eu însă cu fetele e să-i mulţumim prin evoluţia din teren şi prin rezultate", a adăugat Voina, care are însă susţinerea jucătoarelor. "Nu antrenorul e de vină că ratăm noi din poziţii clare. Am pregătit foarte bine meciurile. Important e că am cîştigat şi că sîntem pe primul loc în grupă", a declarat una dintre "galactice".

"Nu îi înţeleg pe cei din galerie. Pot să fie puşi de altcineva, să fie o răutate. Oricum, la Oltchim nu galeria schimbă antrenorul. Radu Voina are toată susţinerea noastră"

Ioan Gavrilescu, preşedinte Oltchim

6 victorii, un egal şi 3 înfrîngeri e palmaresul Oltchimului cu Radu Voina pe banca tehnică de cînd a preluat formaţia vîlceană

Deşi Oltchim nu a cunoscut înfrîngerea în aces

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 43 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 2 ore
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°