Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Frontul interesului naţional

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 iulie 2008 ·

FLORIAN BICHIR: "Am avut ocazia, datorită unui prieten drag, să vizitez Bruxelles, noua capitală a Europei, pentru a treia oară în viaţă."

De data aceasta nu m-au mai impresionat clădirile şi nici nu m-am dus la shopping. Pur şi simplu am vrut să văd cu ochii mei şi să înţeleg cum lucrează organismele europene. Care sunt mecanismele, cum se face un lobby, care sunt procedurile. Asta pentru că, în pofida unora - culmea, chiar ziarişti sau politologi -, ceea ce se întâmplă în capitala Belgiei ne interesează în mod direct. Continui să cred că intrarea României în Uniunea Europeană este pentru români un eveniment istoric de aceeaşi importanţă cu Unirea Principatelor şi înfăptuirea României Mari. Oricât ar nega unii, acesta-i cursul istoriei: România a intrat într-o etapă de dezvoltare postnaţională, iar Înalta Poartă s-a mutat la Bruxelles.

Am plecat cu o idee preconcepută, ca a mai tuturor jurnaliştilor: europarlamentarii români stau şi freacă ţiparul, pe bani buni, devenind nişte navetişti de lux. După trei zile, mi-am dat seama că treaba nu este chiar aşa şi sunt nevoit să-i dau dreptate lui Ioan Mircea Paşcu că, la Bruxelles, ei se află în prima linie a interesului naţional. Mai pe româneşte spus, dacă nu eşti atent sau nu ştii cum să te învârţi prin comisii, documente, acte şi toată birocraţia europeană, te trezeşti cu cine ştie ce rezoluţie. Cine crede că în capitala Europei nu există interese geostrategice se înşală amar. Germanii merg mână în mână cu ungurii şi austriecii, pe undeva refăcând Imperiul Austro-Ungar, Franţa şi Italia sunt atente la Mediterana etc.

Până acum, ai noştri au făcut treabă bună, e drept mai puţin vizibilă la Bucureşti. Titus Corlăţean este prim-vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul European, o funcţie nu importantă, ci foarte importantă. El a reuşit să stopeze prostia cu „lim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 27 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°