Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Arad asigură transport gratuit pentru peste 2.500 de persoane la manifestările de la Ţebea

Publicat in Adevarul, vineri 7 septembrie 2012 ·

Primăria Arad va asigura transport gratuit pentru peste 2.500 de arădeni pentru a participa, duminică, la Ţebea, judeţul Hunedora, la manifestările prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Este pentru prima dată când Primăria Arad asigură transportul localnicilor care vor să participe la comemorările de la Ţebea, evenimente la care va fi prezent şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Din dispoziţia acestuia, timp de o săptămână au fost deschise în Arad puncte în care localnicii se puteau înregistra pentru transport gratuit, iar joi seară, la închiderea listelor, erau în evidenţe peste 2.500 de arădeni, conform Mediafax.

"Primăria va asigura transportul acestora cu aproximativ 50 de autocare. În ultimii ani, au existat numeroase cereri de la arădeni pentru transport la Ţebea, iar cu ocazia manifestărilor mai ample ce au loc în acest an am considerat că este o bună ocazie pentru a le da şansa doritorilor de a participa la toate evenimentele", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Plecarea spre Ţebea va fi duminică, la ora 7.00, din faţ a Palatului Administrativ din Arad, iar întoarcerea va avea loc duminică seară.Fondurile necesare transportului celor peste 2.500 de arădeni au fost alocate printr-o rectificare bugetară operată de Consiliul Local, mai arată Mediafax.

Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi înstăriţi. A studiat dreptul la Cluj şi a murit la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, fiind îngropat la Ţebea, judeţul Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Trafic aerian perturbat în Europa, după anunţul controlorilor de trafic din Franţa că intră în grevă

Mediafax acum o ora
Mai multe aeroporturi din Europa sunt afectate după ce lucrătorii francezi din domeniul controlului traficului aerian anunţaseră că intră în grevă. Cel mai mare sindicat al angajaţilor din domeniul controlului traficului a renunţat la grevă, însă tr

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°