Seria publicistică Adevărul-Dela0.ro deschide radical paginile postcomunismului românesc, direct în vara anului 1990, în căutarea oamenilor care au traversat-o.

Recapitulăm: am pornit seria “Ce facem cu România” de la conflictul politic care a divizat România în vara anului 2012, odată cu demersul USL de suspendare şi demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Am scris atunci că figurile de pe scena publică actuală sunt doar nişte ocazii, că trebuie să cautăm cauzele isteriei în consecinţele mai ample ale istoriei. Am întrebat tot atunci dacă este România condamnată să treacă la intervale ciclice prin răsturnări ale ordinii sale. Şi am pornit pe urmele statului român modern, am stat alături de Regele Carol în depresiile sale de neamţ acomodându-se cu lumea Bucureştiului, am rămas alături de Alexandru Marghiloman şi P.P. Carp în Capitala ocupată de trupele germane, am privit dintr-un colţ Interbelicul lui Brunea Fox, dar şi al lui Nae Ionescu, iar la final ne-am cazat într-unul din blocurile Epocii de Aur, privind de la fereastră exilul interior al Româniilor ignorate, marginalizate sau condamnate de ţara mai mare.

Ajunşi în pragul postcomunismului, călcăm iată peste el, e sânge şi fum pe străzile Capitalei!, ne întoarcem cumva de unde am plecat. La familii. În Piaţa Universităţii sunt copiii şi zona liberă de neo-comunism, acasă, în cartierele cenuşii, sunt părinţii şi televizoarele de pe ecranele cărora zâmbeşte Ion Iliescu. Zoe Petre povesteşte curiosul caz al unui pumn primit în plină figură de un adolescent care îl vorbea de rău pe primul preşedinte al României ieşite din dictatură. Totul s-a sfârşit oarecum bine, româneşte: Miron Cozma a ajuns să îşi unească, fie şi parţial, destinul cu o „golancă” .

Aplauze

În anul 2010, după douăzeci de ani de la „Piaţa Universităţii”, regizorul Nae Caranfil povestea intr-un interviu: „În casă eram două t