Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe revoluția împotriva minciunii academice. Detectorul de plagiat te prinde în două minute. Licenţa, masteratul şi doctoratul, controlate la sânge | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 mai 2012 ·

Universitatea de Vest Timișoara a implementat softul care compară în timp real o lucrare științifică cu tot ce există în mediul virtual pe acel domeniu. Există o barieră lingvistică pentru depistarea plagiatului dar multe furturi provin din lucrări deja traduse. ANTIFRAUDĂ

Softul identifică rapid pasajele copiate și îți arată în coloana din stânga ecranului, ponderea acestora în totalul lucrării. Cu verde e originalul, iar cu puncte roșii sau roz sunt marcate frazele preluate.

Sursa: Adrian Pîclișan VERDICT

La final, un grafic reflectă ponderea exactă, în procente, a pasajelor furate din totalul conținutului unei lucrări științifice

Sursa: Adrian Pîclișan

Premieră anti-plagiat la Universitatea de Vest din Timișoara: un soft implementat în ultimele zile depistează în câteva minute dacă o lucrare științifică este copiată după creațiile altor autori.

Scopul este de a pune capăt industriei lucrărilor de licență cumpărate de absolvenții de facultate dar și pentru a elimina fenomenul plagiatului în lucrările profesorilor universitari.

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Revoluţie academică. Licenţa, masteratul şi doctoratul, controlate la sânge

În România, măsura este revoluționară.

Pasajele plagiate apar marcate cu roșu pe ecran

Durează fix un minut și jumătate pentru a verifica dacă o teză de doctorat, o disertație de master sau o licență nu sunt 100% originale.

Tot ce are de făcut cel care verifică lucrarea este să o acceseze în format electronic prin intermediul programului „plagiarist detector”. În mai puțin de un minut, softul special o scanează și o compară cu tot ce există pe internet la momentul respectiv, în limba română.

În jumătate de minut, apare graficul plagiatului: textul are forma unor pătrățele verzi care umplu un careu, iar printre ele, cu roșu, sunt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 28 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 41 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 45 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 28 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 48 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°