Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explicaţiile lui Carl Froch: "Cred că i-am încheiat cariera lui Bute!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 mai 2012 ·

Noul campion mondial IBF, britanicul consideră că Bute nu va mai avea curajul să-l mai înfrunte încă o dată, chiar dacă revanşa e stipulată în contract

După "bătaia devastatoare" administrată lui Lucian Bute, Carl Froch a făcut declaraţii tranşante vizavi de viitorul lui Lucian Bute. "Personal, cred că Bute nu-şi mai doreşte un meci revanşă. Am văzut în ochii săi, după runda a treia, un semn de epuizare. Ceva ceea ce numai un boxer poate vedea. Nu cred că-şi va mai dori un meci, mai ales cu mine. Sincer", a declarat Froch.

"El a venit la Nottingham cu aureola unui boxer neînvins, de nebătut. Şi a luat o bătaie devastatoare. Aşa se întîmplă de multe ori la boxerii de top, de nivel înalt. A fost o bătaie gen pedeapsa-pedepselor. Nu vreau să mă laud. Cînd urc în ring nu îmi doresc să rănesc pe nimeni. Nu sînt mîndru cînd provoc suferinţă, dar pentru asta mă aflu în ring", a subliniat Froch. Adimte că dacă nu ar fi luat meciul în serios, ar fi putut termina el la podea. "Dacă cizma ar fi fost încălţată în celălalt picior, ştiţi ce s-ar fi putut întîmpla, nu?".

Se gîndeşte la Ward şi Kessler

Froch e tare mîndru de realizările din disputa cu Bute. "Am făcut un meci deosebit, unul care poate duce la un sfîrşit de carieră pentru român. Nu ştiu ce vrea el, din ce e făcut, vom vedea în viitor dacă va mai avea puterea să revină".

"Dacă boxez ca în lupta cu Bute, bat pe oricine din categoria mea. Nimeni nu mă poate atinge. Şi pe Andre Ward dacă îl prind pe bărbie cu cîteva lovituri cum i-am dat lui Bute, s-a terminat jocul. E foarte simplu", a încheiat Froch.

Englezul îşi doreşte un meci revanşă cu danezul Mikkel Kessler, cel în faţa căruia a pierdut la puncte, în Danemarca, dar şi în faţa lui Ward. "Acum e treaba managerului meu, Eddie Hearn".

Noul campion mondial IBF, britanicul consideră că Bute nu v

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 9 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°