Centrele care îmbină medicina clasică cu cea naturistă au în vedere starea fizică, mentală şi emoţională a pacientului. Medicina integrativă, homeopatia şi terapiile antiaging se bazează pe principiul că tratamentul poate fi aplicat doar individualizat, astfel încât riscul de reacţii adverse să fie minim.
În ultimii ani, au luat fiinţă tot mai multe clinici în cadrul cărora medicina clasică este asociată cu cea naturistă, adoptând conceptul de medicină integrativă. Acest lucru înseamnă că, în cadrul aceluiaşi centru medical, diagnosticul se poate stabili cu ajutorul metodelor clasice (de tipul analizelor sanguine, ecografiei, radiografiei sau IRM-ului) sau al celor alternative precum biorezonanţa, iridologia sau explorarea tulburărilor energetice specifice acupuncturii. Drept urmare, şi tratamentul este stabilit în funcţie de necesităţile fiecărui individ în parte, acesta putând include medicamente, preparate fitoterapeutice ori homeopatice, acupunctură, reflexoterapie sau terapie psihologică pentru a stimula procesul de vindecare în cazul unor boli severe de tipul cancerului. Citiţi şi: Producătorii de suplimente alimentare: Oare studiile ştiinţifice care arată că plantele medicinale chiar vindecă nu mai sunt luate în considerare? „Medicina integrativă este o abordare holistică, aceasta tratează pacientul, nu boala. Astfel, pentru a se stabili un tratament corect se iau în calcul atât simptomele fizice, cât şi cele psihice ale unei persoane. În plus, se ţine cont de stilul de viaţă, de obiceiurile alimentare, de mediul în care acesta trăieşte şi lucrează. Astfel, în afară de faptul că asocierea unor substanţe de natură chimică cu cele provenite din surse naturale duce la o creştere a eficacităţii terapeutice, se are în vedere şi reducerea efectelor adverse ale medicamentelor de sinteză cu ajutorul plantelor, produselor apicole sau al preparatelor homeopatice",