In primii ani ai tranzitiei dupa decembrie 1989 ne-a preocupat mai putin; Emil Constantinescu si guvernul CDR au crezut ca au imagine buna doar pentru ca exista; iar Adrian Nastase, pe vremea cand era prim-ministru, a reluat obsesia imaginii, in interiorul si in exteriorul tarii.
Iata-ne si acum, impinsi cu forta in Europa, cu problema imaginii nerezolvata, doar ca acum nu mai vorbim de imagine, ci de brand de tara. Este ceva mai sofisticat, mai cool, dar nu foarte diferit si, oricum, ne lipseste.
Timid si stangaci, guvernul actual a incercat sa lanseze o dezbatere pe tema brandului, dar nu a avut niciun spor. Se vede treaba ca echipei de la Palatul Victoria ii place ideea de vreme ce a inclus-o si in strategia postaderare. Poate acum sa iasa ceva!
Fie ca ne place, fie ca nu, cel mai mult succes in crearea unei imagini favorabile l-a avut Ceausescu. Pe vremea lui specialistii in brand se numeau activisti ai sectiei de propaganda ai CC al PCR.
Pe scurt, Ceausescu a reusit sa "vanda" Occidentului imaginea sa ca singurul lider politic din Est capabil si dispus sa infrunte Uniunea Sovietica. Era o minciuna care le convenea occidentalilor, asa ca au acceptat-o si, o vreme, stratagema a functionat.
Saracirea fara noima a Romaniei si restrangerea libertatilor cetatenesti combinate cu o noua configuratie a raporturilor dintre SUA si URSS l-au anihilat in cele din urma pe impostorul de la Bucuresti.
Dupa Revolutie, Ion Iliescu - fost secretar cu propaganda al CC al PCR - si-a ales si el destul de bine brandul - de om politic "sarac si cinstit", apropiat de oamenii simpli si de nevoile lor. Si aceasta stratagema (caci ce altceva sunt brandingul sau imaginea decat stratageme pentru crearea unei perceptii favorabile indiferent de realitate?) a functionat o vreme, pana cand tara s-a schimbat.
Obseda
