Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Atac sinucigaş de la sediul British Council din Kabul, soldat cu 12 morţi

Publicat in Adevarul, vineri 19 august 2011 ·

Trei explozii puternice s-au produs, vineri dimineaţă, la sediul British Council din capitala afgană Kabul, cauzând moartea a peste 12 persoane. Atentatul de la agenţia britanică internaţională specializată în educaţie şi cultură a fost revendicat de talibani.

Începând cu ora locală 05.45 (04.15 ora României), până la ora locală 08.00 (06.30 ora României) au avut loc patru explozii la sediul agenţiei britanice British Council, din Kabul.

Primele trei deflagraţii au fost foarte puternice, fiind însoţite de tiruri susţinute se auzeau în continuare în interiorul complexului. O a patra explozie, mai uşoară, a fost auzită înainte de ora 08.00.

Click pentru a vedea GALERIA FOTO

"Au avut loc două explozii declanşate de kamikaze, oamenii mei sunt la muncă", a declarat înainte de producerea celei de-a treia explozii şeful Poliţiei din Kabul, Ayub Salangi, adăugând că alte detalii vor fi furnizate ulterior.

Autorităţile au anunţat, iniţial, trei decese în urma atacului, dar în câteva ore de la atac cifra a urcat la 12, scrie "The Telegraph". Naţionalităţile lor nu au fost făcute publice, iar oficialii se aşteaptă ca numărul morţilor să crească. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a precizat, însă, că doi dintre morţi fac parte din rândul forţelor de ordine, iar alte două persoane erau angajate la salubritate şi făceau curăţenie chiar în apropiere de atacatorul sinucigaş când acesta a detonat bomba.

"Bănuim că au fost opt sau nouă sinucigaşi ascunşi în clădirea British Council. Aduseseră arme cât pentru o luptă de o zi", au declarat surse ale poliţiei pentru BBC News.

În timp evacuării zonei, localnicii care lucrau la magazinele din apropiere au spus că au văzut aproximativ nouă atacatori înarmaţi cu grenade, mitraliere şi puşti de asalt AK 47, care alergau către British Council, trăgând rafa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce a făcut o femeie din Neamț după ce a găsit un PLIC cu aproape 17.000 de euro, în parcarea unei clinici medicale. „O tentaţie pentru mulţi”

Gandul acum 12 minute
O femeie de 34 ani, din Piatra-Neamţ, a găsit în parcarea unei clinici medicale un plic cu 16.800 euro, pe care l-a dus la primul sediu de Poliţie, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres. „Ea le-a povest

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA125 din Antalya

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Irina Begu (33 ani, 126 WTA) a trecut, vineri, în sferturi” de slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA) cu 6-4, 6-4 și o va întâlni pe japoneza Moyuka Uchijima (22 de ani și 151 WTA) pentru un loc în finală. Todoni a cedat cu 2-6, 1-6 în fața argenti

UPDATE - O femeie din Bucureşti şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. Bărbatul a căutat ajutor la un magazin din apropierea locuinţei, ai cărui angajaţi au sunat la 112 / Femeia a fost arestată preventiv

News.ro acum 15 minute
O femeie din Capitală a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ajungă la

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Gheorgheni. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 50 minute
Potrivit ISU Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul unei hale dezafectate, în municipiul Gheorgheni, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. La faţa locului intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu t

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 3 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 2 ore
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 2 ore
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit

Mediafax acum 38 minute
Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit la vârsta 87 de ani. Gossett a câştigat Premiul Academiei în 1983.

Vremea

București
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°