Dincolo de securitate, politică, afaceri externe, rachete şi compromisuri, se află oamenii. Europenii de ieri, israelienii de azi, aflaţi într-un moment definit ca reprezentând o reîntoarcere simbolică la rădăcini. Odată cu aderarea statelor est-europene la spaţiul integrat European ( în cele 2 valuri din 2004 şi 2007), a luat amploare un fenomen de redobândire a cetăţeniei pierdute de către unii israelieni născuţi în Europa şi a urmaşilor lor. În timp ce generaţiile trecute considerau drept inacceptabil un asemenea gest, israelienii de astăzi, în majoritate descendenţi a celor care au părăsit Europa după cel de-al Doilea Război Mondial privesc toată această chestiune prin prisma oportunităţilor sociale, economice, de educaţie şi unii dintre ei, ca o plasă de siguranţă în cazul în care securitatea se degradează în Israel. Atât România, cât şi restul statelor est-europene, permit redobândirea cetăţeniei pierdute sau retrase abuziv, a cetăţenilor născuţi pe acest teritoriu dar şi a descendenţilor lor, indiferent de generaţie. Astfel, încă din 2004 există o tendinţă în creştere a cererilor pentru redobândirea cetăţeniei europene, şi în special a paşaportului care asigură libera circulaţiei în spaţiul integrat, dar şi spre alte destinaţii cum ar fi SUA sau Canada. În Israel se vorbeşte astăzi despre o adevărată industrie a obţinerii paşaportului european prin acest procedeu de naturalizare, existând companii specializate în consultanţă, site-uri şi avocaţi, toţi la dispoziţia israelienilor care doresc acest beneficiu. Deşi această situaţie ar putea fi privită ca fiind un indicator al migraţiei inversate spre Europa, în cazul de faţă altele sunt motivaţiile. Specialiştii israelieni au identificat 3 categorii de persoane care aleg să facă acest pas: tinerii, deopotrivă femei şi bărbaţi, care după satisfacerea stagiului militar obligatoriu în Israel, îşi doresc să studieze