Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, pus pe lista lustraţilor

Publicat in Adevarul, joi 30 martie 2006 ·

Muscă, a primit votul favorabil, de la Comisia juridică şi cea a drepturilor omului din Senat. Persoanele care fac obiectul Legii lustraţiei nu pot ocupa funcţii de demnitate publică, timp de 10 Muscă, a primit votul favorabil, de la Comisia juridică şi cea a drepturilor omului din Senat. Persoanele care fac obiectul Legii lustraţiei nu pot ocupa funcţii de demnitate publică, timp de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii. Toţi cei care ocupă deja funcţii de demnitate publică sunt obligaţi să depună o declaraţie olografă din care să rezulte dacă fac sau nu obiectul acestei legi. Dacă declaraţia confirmă acest lucru, atunci ei sunt demişi de drept. CNSAS-ul va elibera un certificat prin care să se stabilească starea lor de compatibilitate, în sensul prezentei legi.Amendamentul privind comandanţii de navă a fost adus legii de către conservatorul Gavrilă Vasilescu. Comandanţii de nave şi aeronave erau reprezentanţii conducerii României pe navă, care în străinătate este considerată drept teritoriu al statului, iar ca atare aveau prerogative extinse.

Senatorii au mai decis să-i includă în categoria celor ce urmează a fi lustraţi pe şefii misiunilor diplomatice consulare şi externe care au făcut poliţie politică sau au colaborat cu servicii secrete străine. Legea a mai fost amendată, în sensul includerii în categoria celor vizaţi de lustraţie şi guvernatorii, viceguvernatorii BNR, preşedinţii şi vicepreşedinţii băncilor de stat, precum şi persoanele din Ministerul Finanţelor care au avut responsabilităţi directe în domeniul operaţiunilor valutare. Acest amendament a aparţinut iniţial senatorului PNL Norica Nicolai, iar el a fost adus în forma finală de pesedistul Cristian Diaconescu, care a cerut ca cei din Ministerul de Finanţe care răspundeau de operaţiunile valutare să fie vizaţi de Legea lustraţiei. Amendamentul său a întâlnit voturi favorabile inclusiv în rând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 10 minute
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum 23 minute
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 45 minute
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 11 minute
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Zelenski avertizează, într-un interviu filmat printre ruine: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" - FOTO

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale