Toate, cum se va vedea, au încăput într-o seară de vineri. Cea trecută. Mai întîi, dl Foarţă, vecinul din stînga cum vă uitaţi aici, şi-a lansat o carte în foaierul Operei din Timişoara. Nimeni n-a putut rosti din prima titlul cărţii, Honorificabilitudinitatibus (vi l-aş mai spune o dată, dar nu cred că-mi mai iese). Coadă la autografe, atmosferă stendhaliană: zîmbind cu drag în prag, poetul purta o mîndreţe de cămaşă roşie şi scria dedicaţii cu cerneală neagră. Mai apoi a fost, într-o sală nu tocmai departe, un bal al moţilor din Banat, adunaţi sub semnul crăişorului Avram Iancu, bineînţeles. O formaţie de muzică populară încingea atmosfera, în timp ce un animator simpatic spunea în răstimp bancuri cu un oarecare Todoruţ - dacă înţeleg bine, un Bulă care nu a ajuns încă la Bucureşti. 500 de suflete, o rumoare vie, abil întreţinută, preţ de un aperitiv, de o aprigă tărie şi mai apoi încălzită de o fabuloasă zupă galbenă cu tăieţei de casă. Printre mese, cîteva domnişoare împart bilete pentru regina balului. Observînd cu plăcută surprindere că şi moţii folosesc cu eleganţă perfectul simplu, am cumpărat bilete mai multe, decis să mizez pe una dintre solistele formaţiei - ba încă am făcut şi ceva lobby, deşi nu-s convins că era necesar: palinca ascuţise simţurile tuturor vecinilor de masă, aşa că ochii lor străluceau în aceeaşi direcţie. Din păcate, nu am mai prins deznodămîntul, dar rămîn încrezător în victoria ei. Bătea miezul nopţii cînd am ajuns la Lugoj. Aici, la un capăt al corso-ului, nu departe de Podul de fier, pe peretele unei clădiri se află o placă ce vorbeşte despre seara de 6 martie 1866: atunci, adus de-o trăsură, ar fi poposit în oraş Alexandru Ioan Cuza, în amarul său drum spre exil. Fostul domnitor a înnoptat la hotelul "Păunul de Aur"; pentru că hotelul cu pricina a dispărut între timp, placa este pusă pe un perete al primului teatru al oraşulu