“Finanţarea şcolilor a devenit o problemă comparabilă cu a avea un elefant în sufragerie. E atât de mare (elefantul), încât e imposibil să-l ignori” (The New York Times, 20 iunie 1959 – prima folosire recunoscută a metaforei). ŞTIM că "elefantul" e acolo, în camera noastră. Îl VEDEM cât se poate de bine. Dar ne este atât de FRICĂ de el, încât ne PREFACEM că suntem doar noi şi că "elefantul", pur şi simplu, NU EXISTĂ.
Domnule ministru Remus Pricopie,
În volumul Leadership adaptiv – manual de practică, autorii spun în felul următor:
“DIAGNOSTICAREA SISTEMULUI ORGANIZAŢIONAL, a provocării adaptive cu care se confruntă şi a peisajului său politic necesită timp, reflecţie atentă şi curaj. Pe măsură ce sunt atrase şi angrenate diferite grupuri de persoane interesate din organizaţie şi din afara ei este nevoie de creativitate, receptivitate şi capacitatea de a acţiona flexibil. Unele organizaţii posedă suficienţi senzori externi sensibili, normele interne potrivite şi o masă critică de oameni capabili să facă ceea ce trebuie. Ce calităţi distinctive au aceste organizaţii? Ce anume face ca unele să fie mai adaptive decât altele? Noi am identificat cinci caracteristici-cheie:Ştiu să dea nume 'elefanţilor din încăpere'.Ştiu să-şi asume împreună responsabilitatea pentru viitorul organizaţiei.Aşteaptă de la oamenii lor o judecată independentă.Dezvoltă capacitatea de leadership.Instituţionalizează reflecţia şi învăţarea continuă.”
"Elefanţii din încăpere" simbolizează, conform autorilor, "problemele dificile încă nerecunoscute deschis [...] despre care nimeni încă nu vorbeşte cu voce tare." Aceştia caracterizează astfel curajul sistemului de a aborda temele reale cu ajutorul instrumentarului de leadership adaptiv: "Într-o organizaţie foarte adaptabilă nu există probleme care să fie considerate prea delicate ca să fie discutate într-o şedinţă