Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robinho obligat să revină la City!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 19 martie 2010 ·

A fugit din Anglia ca să scape de Roberto Mancini, dar după mai puţin de două luni deja regretă că s-a întors în Brazilia! Robinho a jucat pînă acum gratis la Santos, care a uitat să-i achite pînă acum vreun ban pentru salariu. Atacantul plecase sub formă de împrumut pînă la finele sezonului cu condiţia ca Santos să-i suporte contractul avut la Manchester City, adică 180.000 de euro lunar.

Santos acceptase afacerea, reuşind să încheie trei acorduri de sponsorizare cu firme care urmau să-şi recupereze banii din folosirea imaginii jucătorului. Contractele cu Seara şi Volkswagen încă nici n-au fost semnate, iar despre cel de-al treilea, antamant, nu se mai ştie nimic. Cum din încasările pe bilete la meciurile de pe teren propriu, unde asistă în medie 10.000 de fani, nu strînge decît cel mult 70.000 de euro, clubul brazilian are şanse infime să-l poată plăti.

Aşa că Robinho se pregăteşte să revină la Manchester, mai ales că recent a achitat 2,2 milioane de euro chiria pînă în ianuarie 2011 pentru vila sa din Cheshire. Mai trebuie acum să-l convingă şi pe Mancini, pe care-l criticase dur înaintea plecării, că merită să fie titular. Altfel, visul de a merge la Cupa Mondială din Africa de Sud e definitiv ruinat.

A fugit din Anglia ca să scape de Roberto Mancini, dar după mai puţin de două luni deja regretă că s-a întors în Brazilia! Robinho a jucat pînă acum gratis la Santos, care a uitat să-i achite pînă acum vreun ban pentru salariu. Atacantul plecase sub formă de împrumut pînă la finele sezonului cu condiţia ca Santos să-i suporte contractul avut la Manchester City, adică 180.000 de euro lunar.

Santos acceptase afacerea, reuşind să încheie trei acorduri de sponsorizare cu firme care urmau să-şi recupereze banii din folosirea imaginii jucătorului. Contractele cu Seara şi Volkswagen încă nici n-au fost semnate, iar despre cel d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 8 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 13 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale