Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii personajului Batman au iniţiat o petiţie online prin care cer ca Ben Affleck să nu joace rolul supereroului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 august 2013 ·

Ben Affleck va fi noul Batman. Dar, pentru câteva sute de mii de fani ai unuia dintre cei mai cunoscuţi supereroi, decizia companiei americane de film Warner Bros. de a-i atribui rolul lui Batman actorului american nu a fost privită cu ochi buni. Singurul rol de supererou interpretat de Affleck a fost cel din filmul „Daredevil“, scrie „Huffington Post“.

Fanii devotaţi supereroului din oraşul Gotham au inţiat o petiţie online prin care îi cer actorului să nu-şi pună mantia neagră a erolui în continuarea seriei „Man of Steel“, în care Batman se va alătura lui Superman.

La momentul scrierii ştirii, petiţia era semnată de peste 27.000 de susţinători, singura dorinţă a semnatarilor fiind ca Ben Affleck să fie scos din viitoarea producţie. Pe de altă parte, iniţiatorii petiţiei nu vor să pericliteze carierea actorului, ci pur şi simplu îl cred nepotrivit pentru acest rol.

„Talentul său actoricesc nu poate să-l redea într-un mod cât mai fidel de Bruce Wayne. Nu are un fizic impresionant şi nu este nici destul de intimidant pentru rolul lui Batman. Portretizarea lui Daredevil a fost cumplită, el nici măcar nu se apropie de statutul de vedetă de acţiune. Vă rugăm să găsiţi pe altcineva“, este justificarea lui John Roden, iniţiatorul petiţiei.

Ben Affleck este cel de-al optulea actor care interpretează rolul lui Batman, după ce Chritian Bale a jucat în ultimele trei producţii în care apare supereroul. Affleck se va alătura lui Henry Cavill (Superman), în ceea ce Warner Bros. a denumit, pentru moment, „proiectul Batman – Superman“, care va fi lansat pe 17 iulie 2015. După succesul de casă al filmului „Man of steel/Eroul“, care a avut încasări de 650 de milioane dolari, s-a luat decizia ca următorul film să fie special, cu o adunare de forţe, în stilul „Avengers/Răzbunătorii“. Producătorii mizează pe imaginea de actor matur a lui Ben Affleck, care ec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar găsit spânzurat într-o anexă a casei sale. Bărbatul era cercetat pentru abuz în serviciu

Ziare.com acum 50 minute
Petre Ion Barbu, primarul comunei Vinţu de Jos, din judeţul Alba, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale, a anunțat marţi după-amiază, 16 aprilie, Poliţia judeţeană Alba, care face verificări pentru a stabili împrejurările în care a av

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Aeroportul Internaţional din Dubai a deviat zborurile din cauza furtuni care a transformat pistele într-un adevărat lac - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Aeroportul Internaţional Dubai a deviat temporar zborurile care trebuiau să aterizeze marţi seara din cauza unei ploi puternice care a inundat pistele, relatează Reuters. Operaţiunile pe aeroport au fost suspendate total timp de 25 de minute, marţi,

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 2 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum o ora
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 5 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum o ora
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Calendarul înscrierilor la creşă şi grădiniţă. Ministerul explică procedurile

Mediafax acum 14 minute
„În curând, încep înscrierile la creşă, grădiniţă şi în serviciile complementare de educaţie timpurie. Pentru a veni în sprijinul părinţilor vom publica, în curând, un material cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrieri”, a sc

Vremea

București
acum

25°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

9°/17°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

22°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

11°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°