Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serial cu poliţişti români, difuzat în 105 ţări din reţeaua Discovery

Publicat in Adevarul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Politiştii români sunt protagoniştii primului serial filmat de Discovery în ţara noastră, „Poliţişti de elită", care va fi transmis în 105 ţări din regiunea CEEMEA (Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa). În România, primul episod va fi difuzat pe 18 aprilie 2012, la ora 22.00, pe Discovery Channel.

Producţia prezintă activitatea a trei trupe speciale de poliţie din Bucureşti, Moscova şi Varşovia şi misiunile lor speciale de luptă împotriva criminalităţii.

„Filmările din România au fost realizate cu ajutorul parteneriatului dintre Discovery Networks şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română. Echipele noastre de filmare au avut acces fără precedent în culisele unor misiuni speciale, prin urmare telespectatorii vor putea fi martorii unor intervenţii deosebite. Sunt convinsă că programele vor fi vizionate cu mult interes atât de către publicul din România, cât şi de cel din alte ţări", a spus Ada Roseti, Channel Director pentru Europa de Sud-Est.

Seria are şase episoade, care urmăresc ofiţeri de poliţie din diverse echipaje (Furturi, Omucideri, Crimă Organizată, Supervizarea Bandelor, Droguri, Trafic Uman şi Unităţi Antitero). Mai multe echipe de filmare din Moscova, Bucureşti şi Varşovia au surprins în detaliu misiuni reale ale acestor poliţişti, în lupta împotriva criminalităţii. Fiecare episod şi fiecare poveste individuală sunt relatate din perspectiva ofiţerilor de poliţie implicaţi, care comentează evenimentele pe măsură ce se derulează şi care apoi, după finalizarea misiunii, explică tot ce s-a întâmplat pe parcurs. De asemenea, fiecare episod prezintă tacticile folosite de echipele de poliţişti şi abordările specifice pentru fiecare zonă în parte.

Pe lângă misiunile reale de luptă împotriva infracţionalităţii, fiecare episod le va dezvălui telespectatorilor modul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 22 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 22 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 43 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°