Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face o armată de strânsură

Publicat in Adevarul, miercuri 18 mai 2011 ·

Când a rămas singur la putere, PDL şi-a dezvăluit slăbiciunea. Efectul lipsei de oameni a fost incapacitatea sa de a da bună guvernare, adică una coerentă.

Blaga a zis la congres că s-au luat oameni de pe stradă şi au fost făcuţi şefi. În 2004, când PD a venit la putere, lipsa de cadre nu era chiar necunoscută, devreme ce o anunţase Băsescu la ultimul congres. PD stătea pe 7%, cam cât are şi azi. Atunci viza 20%, cât vrea să facă la alegerile din 2012.

Situaţiile uneori se repetă. Atunci era în opoziţie, acum e la putere. Lipsa de oameni este un coşmar pentru partide. Ai lipitori de afişe, băieţi pricepuţi la staţii de amplificare, şmecheri care pun banul în plicuri, activişti care strâng oameni în pieţe ca să scandeze lozinci. Ajuns la putere, îţi trebuie alţii: experţi, personal calificat, profesionişti. S-a spus în 2004 că în PDL nu vor fi admişi traseiştii, oamenii fără calităţi morale şi profesionale. PDL este un partid de campanie. Poate - prin organizare şi strângerea rândurilor, prin agresivitate în teren - să adune voturi. Odată ajuns la putere, devine şi mai tare, folosind în plus pârghiile ştiute - manipulare, diversiuni, coruperea electoratului. Cine îşi imaginează că PDL e deja învins se înşală. Exemplul Băsescu vs. Geoană 2009 e o dovadă.

În 2004, PDL a suplinit lipsa de oameni colaborând cu PNL. În 2008 a colaborat cu PSD şi iar nu s-a prea văzut că nu are oameni pregătiţi. Mai ales că la vârf, datorită cooptărilor, s-a produs o mare înghesuială de lideri, vice, adjuncţi şi de şefi. Toţi, oameni nou-sosiţi în partid, momiţi cu diverse poziţii. În adâncime, în teritoriu, la nivelurile medii, partidul a fost în suferinţă din cauza lipsei cronice de cadre. Când PDL s-a trezit la putere a trebuit să-şi ia oameni de pe unde a găsit. A renunţat la principiile din opoziţie. Întâi a înghiţit cu ghiotura traseişti politici. Apoi a luat op

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 22 minute
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 41 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

DOLIU în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit

Gandul acum o ora
Doliu în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit! Florin Oprea a fost titular la Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, sezon în care craiovenii au cucerit prim

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum 35 minute
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 3 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Klaus Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie şi nu voi avansa aşa ceva / Trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării, dar şi publicitate pozitivă

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atracti

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°