La Bruxelles, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a cerut „ţinte fixe” în MCV de la comisarul european pentru Justiţie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Viviane Reding. La Bucureşti, Dan Voiculescu, îşi vedea liniştit de ţinta pe care şi-a propuso: amânarea procesului în care este judecat.

Doamna Pivniceru ar vrea un Mecanism de Cooperare şi Verificare cu clauze fixe, lăsând să se înţeleagă că România are mai mult o problemă de ordin birocratic, decât una reală. Cu alte cuvinte nu suntem noi atât de răi pe cât se tot căznesc să ne zugrăvească rapoartele care monitorizează Justiţia din România. În stilul cu care deja au obişnuit politicienii USL, doamna Pivniceru a lăsat să se înţeleagă că cineva doar caută nod în papura noastră şi nimic mai mult. Aşa cum şade bine unui ministru român, doamna Pivniceru şi-a formulat pretenţiile în cea mai noduroasă limbă de lemn. A vorbit despre ”indicatori”, „metodologie”, „elemente de condiţionalitate”, ”verificarea implementării” şi multe alte elemente de tâmplărie lexicală îmbinate, lipite şi raşchetate de obicei de politicienii care caută să fraierească audienţa. A uitat probabil că audienţa de la Bruxelles nu se intersectează cu publicul turmentat de manipulările cu multe grade ale Antenei 3.

În timp ce doamna ministrul Pivniceru făcea gargară cu rumeguş la Bruxelles şi înfigea aşchii în timpanele fine ale comisarului Viviane Reding, în Bucureşti îşi vedea liniştit de ţintele lui Dan Voiculescu. După ce a obţinut ce a dorit, varanul ne-a expus rânjind regretele sale. Sub pretextul că nu s-a prezentat la termen un avocat, Voiculescu a reuşit foarte uşor să obţină o nouă amânare de la magistratul care îi judecă procesul, sfidând din nou o ţară întreagă şi demonstrând celor care au ochi să vadă că Europa nu greşeşte când ne priveşte cu mare atenţie şi îşi calibrează constant sistemul de măsură. Asta pentru că scopu