Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceauşescu față în față cu spectatorul

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, în regia lui Andrei Ujică, intră de astăzi în cinematografe, după o proiecţie de gală la Sala Palatului. Filmul reconstituie, din imagini de arhivă, destinul dictatorului, care devine şi preşedinte, şi persoană privată sub ochii publicului.

Regizorul Andrei Ujică, emigrat în Germania în urmă cu treizeci de ani, a lucrat patru ani la acest film, vizionând peste 1.000 de ore de înregistrări de arhivă pentru a pune pe peliculă un sfert de veac din trecutul ţării. Dacă luăm în calcul exclusiv munca de documentare şi rezultatul ei, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (montaj şi sunet Dana Bunescu) este poate cel mai sistematizat „document" al comunismului românesc. Filmul (care a avut aseară o proiecţie de gală la Sala Palatului) se deschide cu o scenă de la procesul Ceauşeştilor, apoi glisează către înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca punct cheie pentru a putea intra cât mai adânc în mintea dictatorului. Astfel, pelicula arată mărirea şi decăderea lui Ceauşescu, cu mici, dar excelent alese incursiuni în viaţa personală - dictatorul jucând volei sau înotând, alături de Elena.

O trilogie inovatoare

Dincolo însă de valoarea documentară excepţională, filmul este în primul rând pariul lui Andrei Ujică de a arăta destinul personajului său, Nicolae Ceauşescu, la persoana întâi. Printre puţinele experimente internaţionale de acest fel, filmul lui Andrei Ujică foloseşte o tehnică narativă familiară mai degrabă nonficţiunii decât documentarului. Spectatorul plonjează în poveste ca şi cum ar fi parte din lumea lui Ceauşescu, fără a fi „influenţat" de niciun reper exterior - comentariu sau marcarea explicită a cronologiei.

„Dacă ideea de autobiografie, de lume văzută din perspectiva (regizorului care se uită peste umărul) personajului nu ar fi funcţionat", explică Andrei Ujică, „probabil că aş fi renunţat la pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 2 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum o ora
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 4 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°