Toate vanităţile, urile şi patimile pot fi vindecate printr-o simplă plimbare într-un cimitir. Acolo, printre cruci, pe sub anii despărţiţi doar de o singură linie, sensul vieţii, aşa cum tu ţi-o joci, e blurat de sute de destine ascunse la câţiva metri sub pământul adormit.

Dincolo de gardurile cimitirului lumea ta se frământă, se înghite şi se revarsă în ritmuri de cruci bătute în disperare pe la trecerea prin faţa bisericii. Ritual făcut, de frică, pentru a obţine o mântuire pe care cineva ne-a oferit-o deja în urmă cu 2.000 de ani.

Regatul purtătorilor de umbre are însă nevoie de mai mult. Şi atunci îşi stoarce supuşii pentru a clădi o catedrală a mântuirii neamului. Trebuie făcută mare, monstruos de mare, pentru că mântuirea neamului românesc e foarte scumpă. Cam 400 de milioane de euro, 11 hectare şi 100 de metri înălţime.

Aşa vor fi răscumpărate mârlăniile unui şef de consiliu judeţean din Brăila, care a învăţat să înjure în ritm de manele. Şi golăniile conducătorului de la Teleorman, meşter în muls banii munciţi de alţii. Sau poate părăduiala de 72 de milioane de euro făcută de PDL-işti la Poşta Română... Lista e foarte lungă şi mereu deschisă. Îmi este însă atât de silă să mai scriu acatiste cu nume de politicieni, şefi de instituţie sau directori graşi de companii de stat. Oricum aş umple masa preotului cu aceleaşi topuri de hârtie.

Vom construi Catedrala Mântuirii Neamului. O vom face, sunt sigură, înainte de a avea autostradă, spitale sau şcoli decente. Vom asculta cu gurile căscate discursurile luminaţilor noştri conducători, vom înghiţi totul de-a valma şi vom ajuta cu mic, cu mare.

Să nu vă închipuiţi că după ce ei îşi vor asigura şi „liniştea în ceruri“ se vor schimba. Vor continua să mulgă bani, vieţi şi destine pentru a-şi umple guşile. Îşi vor purta corpurile hulpave prin luxul Occidentului, îşi vor trata bolile nesimţirii