Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se văd cupele

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 21 martie 2008 ·

Urziceniul a ajuns pe locul 5, care duce în UEFA, în timp ce Buzăul e cuprins de grijile retrogradării

Elevii lui Dan Petrescu au alergat aseară pentru a recupera punctele irosite în Ghencea. Au presat încontinuu, iar în careul lui Mincă a plouat cu centrări. Prima fază periculoasă i-a aparţinut lui Bilaşco (8), şut din10 metri, reţinut de portarul oaspeţilor. Buzăul a replicat prin Ioviţă (20), dar Stelea a scos salvator. Centrarea lui Pădureţu reluată cu capul de Galamaz (34), din 6 metri, l-a lăsat spectator pe Mincă, iar gazdele conduceau cu 1-0. Cu trei minute înainte de pauză, căpitanul ialomiţenilor putea majora diferenţa, din centrarea aceluiaşi Pădureţu, dar mingea trimisă cu capul a nimerit plasa laterală.

În repriza a doua, buzoienii au forţat egalarea şi l-au trimis în atac pe Liţu, dar tot Urziceniul a fost formaţia periculoasă. Stelea a închis poarta, iar Ciprian Petre (63) l-a executat pe Mincă din 10 metri, cu un şut la colţul lung. Nici după eliminarea lui Mehmedovici (72) pentru cel de-al doilea galben, elevii lui Ştefan Stoica nu au pus probleme. Ciprian Petre a ratat din faţa porţii cel de-al treilea gol, iar Buzăul a arătat ca o echipă care se îndreaptă încet, dar sigur, spre liga secundă.

Ştirile meciului:

- Căpitanul buzoienilor, Alexandru Tudose, a ajuns la spital, după ce s-a ciocnit cu Bogdan Stelea pe finalul primei reprize. Scos cu targa de pe teren, fundaşul a suferit un traumatism toracic.

- Suspendat pentru această partidă, atacantul Bogdan Mara a fost şeful galeriei ialomiţene de la tribuna I.

Urziceniul a ajuns pe locul 5, care duce în UEFA, în timp ce Buzăul e cuprins de grijile retrogradării

Elevii lui Dan Petrescu au alergat aseară pentru a recupera punctele irosite în Ghencea. Au presat încontinuu, iar în careul lui Mincă a plouat cu centrări. Prima fază periculoasă i-a aparţinut lui

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 9 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 47 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 40 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°